Home » Anti Basescu Blog » Băsescu – pleacă odată!

Băsescu – pleacă odată!

de Virgil Florea - PRIMIM SPRE PUBLICARE

PRIMIM SPRE PUBLICARE

Nu ştim dacă este destul, pentru că încă nu s-a inventat aparatul care măsoară toleranţa la suportabilitate a unei naţii. Cea personală diferă, cum e normal, de la om la om, iar în ceea ce mă priveşte pot spune răspicat că m-am săturat. Îl vreau plecat, indiferent cum. Doar să ştiu că nu mai contează în plan decizional.

Orice analiză de bun sau rau simţ poate scoate în evidenţă că omul acesta s-a aşezat peste noi împrăştiindu-şi ura maladivă cu o bucurie nedisimulată. El a trăit şi trăieşte urmărind doar să facă rău. Nu contează cui, pentru că din asta se hraneşte. Este ca o maşina. Diferenţa o face capacitatea rezervorului. Nu ştiu cât „combustibil” mai are, sper să fie uscat. Totuşi, şi dacă ar fi pe roşu mai poate să facă mult rău, sau cine ştie răul cel mare încă nici n-a reuşit să-l arunce. Nu trebuie însă să ne mire cât de repede se adună cei de aceeaşi teapă pentru a „conlucra” – e clar că singur este legat de mâini şi picioare – în vederea „desăvârşirii” unei opere bolnave.

Cu COMPLICITATEA noastră, a tuturor, a reuşit să-şi planteze oameni în locuri cheie, oameni cu care induce o teroare nemaintâlnită în Europa acestor timpuri. Cercul lui de sfătuitori este compus doar din ofiţeri acoperiţi, procurori, judecători (toţi, fără excepţie oameni de nimic) care şi-au părăsit fişa de post, şi de câţiva care-şi zic politicieni. Iar al doilea cerc, care este mult mai mare, îi cuprinde pe cei care încă îl susţin în presă, şi cei de acţiune gen Funeriu, e adevărat, contra cost.
Toate acestea sunt efectul păstrării noastre în zona gri, începand cu anii 1990, când am fi reuşit să deschidem o altă pagină a drumului nostru. După 22 ani ar fi fost imposibil ca un individ ca Băsescu să treacă de filtrele impuse de o societate deja stabilizată, pe picioarele ei.

Din păcate, trebuie să ne pregatim pentru ce e mai rău. Nu va pleca şi cancerul pe care l-a adus cu greu va putea fi extirpat fiind o tumoră agăţată de fiinţa noastră. A reuşit să ne împartă iar în Arad s-a văzut mai bine ca oriunde.

Oameni buni, revolta din voi, dacă există, nu va avea nici o finalitate dacă nu o manifestaţi. După perdea sau în nepăsare vom rămâne aceleaşi nevertebrate fără sistem nervos, mânate de scuipatul şmecherilor şi vânzătorilor de ţară şi neam.

Iar celor care priviţi din tramvaie mâna de oameni care strigă conştienti de ceea ce trăiesc vă spun că trece viaţa pe langă voi fără să vă aduceţi nici o contribuţie.

Haideţi să arătăm că suntem un popor şi sa ne opunem indiferent de consecinţe, acestora.
Băsescu, dacă nu pleci, te dăm noi afară.

Poporul român!

de Virgil Florea

Teoria LUNETISTULUI – Solutia iesirii din criza – By TRUDA

30 Responses to Băsescu – pleacă odată!

  1. TESTAMENTUL LUI BASESCU!!!!
    382425_398558033523890_1707090981_n.jpg

    • M-a delectez cu tot ce citesc de la dvs.Sint departe de Romania,(de 30 de ani in Israel),insa in fiecare an sint in vizita in Romania ,astfel ca,stiu care este realitatea de acolo.In toata lumea sint nereguli politice insa parca Basescu depaseste si ceace am trecut in timpul lui Ceausescu.Nu stiu cit va mai dura insa tare sper ca poporul sa nu taca daca cumva nu se va valida si va avea taria sa iasa din nou in strada.De aici mai mult nu pot face,insa de votat am votatDA impreuna cu sotia ptr ca avem acest drept ca detinatori si ai cetateniei romine

  2. CE ASCUNDE-TI VOI IN SPATELE ACESTUI ” JOS BASESCU ” ? GUVERNUL ASTA DE CACAT , NU A ARATAT PANA ACUM CA AR AVEA SOLUTII .. ESTE DE VINA TOT BASESCU ? NU CUMVA , BASESCU NU MAI VREA SA FACA JOCUL JIDANILOR SI ASTIA S-AU ANGAJAT SA SEMNEZE EI CE NU POT SEMNA DECAT DACA PLEACA BASESCU ..? VANZTORI ORDINARI .. SPUNE-I LUI PONTA SA SE APUCE DE GUVERNAT , NU DE DAT CU GURA IN PI… MATII ..!! FAC CEVA SI PE BOTUL CHIORULUI ALA DAR , CE FACETI VOI … PUTE ..!

  3. O luati in gura uslasilor

  4. Au mai ramas destui,asa se vede,cei care se tin de coada lui Basescu,fie din interes,fie ca nu accepta USL fara sa inteleaga ca alternanta la putere este o buna sansa pentru a se conduce si guverna altfel,pentru a elimina,pas cu pas coruptia ,furtul pe fata din banul public.Cred ca nu e normal sa ne inflamam si sa injuram pe cei care au alte opinii.

  5. @DELAVLASCA,mare mitocan esti si incult pe deasupra,zice intunecimea ta,ca, basinescu nu-i lasa pe jidani sa jefuiasca tara,da el ce natie e?nu e jidan?si inca corcitura,tatar cu jidanca!
    Ori-cum sfarsitul va-e aproape,va urez condoleante!!!!

  6. Mai oameni treziti-va odata! Eu nu sunt nici cu pdl-ul si nici cu usl-ul, dar trebuie sa fim realisti si sa ne amintim ca dupa revolutie nu a fost pdl-ul la putere si in perioada imediat urmatoare s-a furat cel mai mult si au fost cei mai multi oameni corupti la conducere. Daca voi credeti ca fiind Usl-ul la putere va inselati! O sa vedem din noiembrie cat de bine o sa o ducem

    • @andreia,serios vorbesti?eu credeam ca am am inceput sa-o ducem rau,chiar de cand basescu a venit la cotroceni,din 2004 ziceam,nu ai observat?daca nu stieai asta insemna ca ai fost plcata din tara!!!

    • Da si basescu a fost printre ptimii hoti !este la putere din 1990. a vindut flota si a distrus Cfr

    • dandana Deci nu sunt destui hoti in perioada basista? Atunci… sa mai stea, sa se inmulteasca, dupa mintisoara ta! Vezi ca au inceput sa-i dea in gat pe hotii basisti rapoartele prietenilor lor din Occident! dara… daca ai cap, minte ce-ti mai trebuie?!? Nu zic ca a fost vreo perioada in care nu s-a furat (poate, o sa razi, inainte de 89!) dar ca basistii nu e (sic!) nimeni!

  7. Cel mai mare dusman al poporului roman este fara doar si poate presedintele-distrugator cu dosare penale de inculpat dovedit Traian Basescu, caruia ii doresc multi ani de puscarie macar cum a fost condamnat Hosni Mubarak. Sa isi ia cu el in celula si sfetnicii pe Videanu, Blaga, Oprea, Udrea etc.

  8. De furat au furat toti in aceasta tara, asa cum se fura ce e drept mai ponderat si in alte tari ca nu sunt sfinti. DAR ATAT URA SI DUSMANIE APLICATA PE UMERII POPORULUI DOAR TRAIAN BASESCU SI CLANUL INTERLOP AL CIUMEI PORTOCALII A FOST CAPABIL.
    NU POTI SA IUBESTI PE CINEVA CARE NU IUBESTE PE NIMENI !!!!
    NIHIL SINE DEO !!!!

    • Bravo Vasilica,uiti totusi sa huiduiesti si ciuma rosie.Aceasta este tot la fel si parca putin mai periculoasa decat cea portocalie.Toti cei care au condus si conduc tara sunt producatori de boli grave pentru sarmanii oameni simpli care nu au reusit sa inteleaga ca aceste ciume colorate se pot vindeca doar cu un medicament numit ,,votamin forte”.Doar prin vot se mai poate schimba ceva in bine.Prima faza de tratament a fost un fiasco.In toamna,urmeaza a doua faza a tratamentului.Daca nici atunci nu reusim sa scapam de boala,totul este pierdut deoarece o a treia faza de tratament nu va mai fi.

  9. va rog sa n-mi mai trimiteti mail-uri!

  10. ROBERT HORVATH CINEAST NEW YORK

    ULTIMATUMUL OFICIAL ADRESAT DE CINEASTUL ROBERT HORVATH PRIMULUI MINISTRU PONTA !
VOI CHEMA DIN NOU POLITIA LA ICR NEW YORK DACA PATAPIEVICI NU ESTE SCHIMBAT SI EXPOZITIA ANTISEMITA NU ESTE INCHISA !

    PRESEDINTE DE ONOARE ICR …..TRAIAN BASESCU

    PRIMUL MINISTRU
    ULTIMATUM OFICIAL

    Domnule Ponta
    Ma numesc Robert Horvath Deva
    Sunt de meserie cineast. Absolvent IATC Bucuresti – Cinematografie.
    Nu am renuntat la cetatenia romana si nu o voi face niciodata .
    Impreuna cu sotia mea Kiyoko reprezint media Japoneza in SUA.
    Sunt Presedintele DEVARTES FILM INTERNATIONA cu studiouri in New York
    Si Tokyo.
    Eu sunt artistul care prin chemarea politiei americane am deslantuit deacum
    prea cunoscutul scandal ICR New York si o voi face din nou cat de curand daca
    conditiile ultimatului meu nu sunt indeplinite.
    http://devanewyork.blogspot.com/2010/01/expozitia-patapievici-deschisa-dupa-doi.html
    Cu cativa ani in urma un ziar danez a publicat o serie de cartoons (desene satirice ) la adresa profetului Mohamed. Aceste desene au creiat o explozie in lumea islamica. Protestele , incendiile si violenta stradala au cauzat numeroase victime.
Ca revansa Mahmoud Ahmadinejad presedintele Iranului a creiat o uriasa expozitie de desene satirice la care au paricipat mii de participanti din intraga lume. Premile pentru castigatori au fost in jur de 20.000 $.
Din acest moment realitatea bate fictiunea. Unul din castigatorii acestei
manifestari devine creiatorul unei expozitii Al Queda la New York la colt de strada cu sediul ONU. Aceasta expozitie a propagandei islamice a fost organizata si sponsorata de statul roman. Artistul poarta numele de OMAR AMWAR AMBAKI sI este cetatean irakian .Exact aceleasi exponate care au aparut in expozitia care provaduia distrugerea lumii vestice si un nou Holocaust impotriva poporului evreu apar la Galeria Romania, in deacum celebra expozitie ICR New York, care a creia un scandal monstru.
    Scandalul a fost monstru dar cenzura si diversiunea au fost si mai mare. Despre caracterul islamic al acesteimanifestari ( artistii romani au fost doar recuzitasi diversiunea ) nu a patruns in tara sau nici un rand in presa sau un fragment de comentariu la televiziune….. serviciile secrete facandu-si deplin datoria. Dupa ce la chemarea mea ,politia americana a descins in forta in miez de noapte la ICR scandalul a devenit international. Dupa atentionarea verbala a sectiei romanesti de la Departanmentul de Stat al SUA , Anti Defamation Leaugue a adresat un protest vehement din partea evreimii americane.
    Acest protest impotriva primei expozitii antisemite sponsorate de vreun guvern democratic de la infrangerea lui Hitler de catre aliati, a fost confirmat telefonic atat mie
cat si redactorului Culian de la NY .Magazin de catre directorul sectiei externe, Ionathan Vick.
Ancheta FBI a luat sfarsit.
Filmul meu ” UN NOU ATAC AL QUEDA LA NEW YORK ” va fi prezentat la cele mai importante teleniziuni americane si japoneze si la un canal francez. Ne aflam astfel in preajma unui scandal interntional fara precedent.
    CONDITIILE MELE SUNT URMATOARE
    -INCHIDEREA EXPOZITIEI SI VOPSIREA IN ALB A PERETII GALERIEI ICR NEW YORK
    - SCHIMBAREA IMEDIATA A CONDUCERII ICR PATAPIEVICI CAT SI ECHIPEI DIN NEW YORK
    In caz contrar voi chema din nou politia, atentiona FBI si voi adresa un protest Departamentului de stat SUA etc……
    Confirmati primirea si numarul de inregistrare.
    Robert Horvath Deva
    Cineast
    Urmariti ROBERT HORVATH DEVA BLOG/

  11. Cretini usl-isti.

  12. Andreea .dar basescu a inceput cariera politica impreuna cu FSN..avea gura cea mai spurcata dintre toti. deci este un careist politic..l-a dat pe prostul de stolojan la o parte dandu-i cu dosarul in nas si asa a ajuns presedinte. Cancerul de la cotroceni foloseste numai tertipuri pt a castiga…Roata se invarte o sa-i trimitem carnati de la plescoi ci prastia la puscarie cat de curand..asa va putea juca poker pe case cu Nastase.

  13. JOS CU JAVRA ORDINARA

    -JOS JAVRA ORDINARA A NEAMULUI ROMANESC !!! POPORUL ROMAN S-A SATURAT CA JAVRA ORDINARA SA SE TOT PURICEASCA IN COTETUL DE LA COTROCENI SI NE-AM DORI SA NU MAI ICNEASCA IN PERMANENTA A JIGODIE DIN COTETUL SAU UNDE INTOTDEAUNA S-A INCONJURAT NUMAI DE HOTI SI JIGODELE CARE I-AU CAPUSAT IN PERMANENTA PE ROMANI. ASA CA TE RUGAM IA-TI LICHELELE SI HOATELE OCROTITE LA TATA TA PE CARE LE-AI APARAT IN DETRIMENTUL POPORULUI ROMAN !!! TE RUGAM IA-TI SI AGRAMATA NEAMULUI SI DU-O UNDE A-NTARCAT DRACU’ IAPA, ACOLO TE RUGAM SA-TI DUCI TU CAPRA TA PLINA DE RAIE DAR CU COADA-N SUS, CA DE… PROSTIA NU DOARE INCA !!! NOI ROMANII DORIM DIN TOT SUFLETUL NOSTRU SA O VEDEM LANGA RITZI LA PUSCARIE ALATURI DE NUMARATOAREA OLIGOFRENA A ROMANIEI RECTE, ROBERTA ANASTASE SI ROBERTUL EI SEVER COTOI !!!

  14. [...] tot articolul pe: Comentarii pentru Starea NATIUNII Ultimele noutati numai pe: Noutati [...]

  15. Basescu nu va pleca de bunavoie.Cu cat vrem noi mai mult sa plece,cu atat vrea el mai mult sa ramana.Tipic pentru el si pdl.

  16. Romani!! ceea ce se intampla acum nu-i pentru noi.Este pentru ei…

  17. se intampla niste lucruri mizerabile in tara….base ameninta pe fata, cu presa dupa el, fara nici un fel de acoperire,iar in secunda 2 acel om amenintat pe fata, este chemat la parchet, i se face dosar penal, iar inchisoarea sta cu semn de intrebare…ccr-ul este la mana lui base, parchetul este al lui,are tentacule atat de bine ancorate in institutiile care il ajuta sa conduca din umbra, asa, suspendat cum este, incat, recunosc, PENTRU PRIMA OARA DUPA REVOLUTIE MI S-A FACT FRICA… DE BASE, DE MOMENTUL IN CARE S-AR PUTEA INTOARCE LA COTROCENI, DE VIITORUL CARE VA VENI, MI-ESTE FRICA DE FAPTUL CA AM PUTEA SA TRAIM IAR CA IN REGIMUL CEAUSESCU…FRICA, FOAME, FRIG, SI IAR FRICAAA!

  18. ROMANI! daca nu iesim in strada, Basescu nu pleaca. Ar fi bine sa trecem la treaba. Fara revolta, cu CCR si SRI care sunt la ordinile lui Basescu, DIAVOLUL asta nu pleaca de buna voie. Nu stim cum va fi si cu USL-ul, dar intentionat nu sunt lasati in pace sa faca treaba, ca poporul sa poata spune ‘ca sunt la fel ca PDL-ul’. Lui Ponta iar trebuie mai mult curaj, la CCR sa puna profesionisti, fara apartenenta politica, care sa judece corect. Schimbati toti oamenii lui Basescu, abia atunci am avea ceva sperante ca putem scapa de canalia, secatura de BASESCU! Sa-l trimitem la DOMNU DRACU!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Puteți adăuga imagini la comentariul dvs.click aici.