DEZVĂLUIRI: Adevărul despre Klaus Iohannis care ne ÎNGROZEȘTE

Klaus Iohannis

Informații despre Klaus Iohannis

A FĂCUT AVERE DIN CASE OBȚINUTE FRAUDULOS

Cine este KLAUS IOHANNIS

Primar de patru mandate al Sibiului, membru PNL din 2013, propus pentru premier în 2009, actual președinte interimar al PNL, prezidențiabil și candidat la președinția PNL, conform Mediafax

Klaus Werner Iohannis s-a născut în 13 iunie 1959, la Sibiu.

Klauss Johannis si sotia

Este căsătorit cu Carmen Iohannis, ei neavând copii. A absolvit, în 1983, Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii “Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca, în următorii cinci ani fiind profesor la diferite şcoli şi licee din Sibiu. Din 1989 până în 1997, a fost profesor de fizică la Colegiul Naţional “Brukenthal” din Sibiu. Între 1997 şi 1999 a fost inspector şcolar general adjunct, iar între 1999 şi 2000 a fost inspector general.

Cine este KLAUS IOHANNISKlaus Iohannis este membru al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR) încă de la înfiinţare, din 1990, iar în perioada 2001-2013 a fost preşedintele formaţiunii, demisionând din această funcţie după înscrierea în PNL, în februarie 2013.

S-a lansat în politică în 2000, când FDGR a decis să aibă un candidat propriu la Primărie, cu scopul de a obţine mandate de consilieri locali.

Potrivit celei mai recente declaraţii de avere, din mai 2013, Iohannis deţine împreună cu soţia sa trei case şi trei apartamente în municipiul Sibiu şi avea în conturi 13.500 de euro, 9.000 de dolari şi 21.000 de lei. Potrivit aceluiaşi document, în anul 2012 Iohannis a câştigat 39.838 de lei ca primar şi 114.066 de lei din chirii. Soţia sa, care este profesoară de engleză la Colegiul “Gheorghe Lazăr” din Sibiu, a obţinut un venit de 26.247 de lei.

Iohannis a fost în relaţii bune cu preşedintele Traian Băsescu şi cu PDL din 2004, iar în 2007, când Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană, acestea au devenit şi mai strânse, în urma vizitelor repetate pe care şeful statului le-a făcut la Sibiu.

Iohannis a fost în relaţii bune cu preşedintele Traian Băsescu

GALERIE FOTO

Presa a readus în atenţie câteva scandaluri în care a fost implicat numele lui Klaus Iohannis

Potrivit presei, cea mai veche acuzaţie datează de pe vremea când acesta ocupa funcţia de inspector şcolar, nefiind concretizată în niciun fel, anume că actualul primar ar fi fost implicat în trafic de copii. Iohannis ar fi intermediat, pentru cetăţeni americani şi canadieni, mai multe adopţii de copii din judeţul Sibiu, despre care nu se mai ştie nimic.

Un alt scandal în care a apărut numele lui Iohannis este legat de faptul că acesta ar fi câştigat câteva case din centrul istoric al Sibiului pe baza unor documente false, locatarii acestora judecându-se timp de câţiva ani cu primarul.

În plus, primarul a fost anchetat de DNA, în 2009, pentru abuz în serviciu, pentru retrocedarea unor terenuri către persoane care nu îndeplineau condiţiile, dosarele fiind din anul 2005.

Controverse legate de numele său

În timpul alegerilor locale din 2008, contracandidatul din partea PNŢCD Albin Marinescu a cerut ca FDGR să îşi retragă toate materialele electorale pentru că numele primarului Klaus Iohannis apărea scris cu litera “J”, în loc de “I”, aşa cum era trecut în cartea de identitate. După acest incident, primarul a început să folosească numele de “Iohannis”, deşi susţine că numele său se scrie cu “J”, însă a fost înregistrat greşit în actele de stare civilă din perioada comunistă.

Averea lui Klaus IohannisNECUNOSCUTELE din averea BUGETARULUI Klaus Iohannis

Despre averea lui Klaus Iohannis, politicianul german care pare că “excelează” la capitolul tupeu dâmboviţean, publicul larg nu cunoaştea prea multe aspecte, conform Pesurse.ro

Deşi întotdeauna a fost angajat doar al statului român, unde salariile nu sunt nicidecum mari, ci chiar unele derizorii, Klaus Iohannis pare să fi devenit un proprietarul unui mic imperiu imobiliar şi şoferul unor maşini cu valoare de peste 100.000 de euro, vezi ultima DECLARAȚIE DE AVERE Iohannis_Klaus_Werner

Un salariu de profesor la stat, iar apoi dintr-unul de primar de municipiu, este destul de greu să ajungi să deţii averea pe care o are în prezent.

Cum a ajuns să dobândească primarul Sibiului numeroase proprietăţi imobiliare?

Oficial, profesorul si apoi primarul Klaus Iohannis si sotia sa, care este tot profesoara, au trait in ultimii 20 de ani din salarii modeste de dascali si angajati ai Statului. Tot oficial, cei doi detin 3 case in Sibiu si 3 spatii comerciale, situate in centrul orasului.

Cele 3 spatii comerciale sunt inchiriate pe sume de zeci de mii de euro anual unor banci si firme. De fapt, cam toti banii familiei Iohannis provin din aceste chirii, pe care familia le incaseaza inca din anii 1999 – 2000. O parte din poveste poate fi gasita intr-un dosar al Tribunalului Brasov.

casa spatiu banca iohannis

A cumpărat o casă cu doar 5 mii lei

Pe 16 mai 2014, justitia din Brasov a decis ca Iohannis a detinut ilegal, timp de 14 ani, jumatate din imobilul de pe strada Balcescu nr. 29 din Sibiu. Iohannis cumparase imobilul situat in centrul Sibiului de la un anume Ioan Baştea in 1999, pentru suma ridicola de 50 de milioane de lei vechi. Documentele, cat si o sentinta a Tribunalului Brasov, arata insa ca acest Baştea a falsificat un certificat de mostenitor cu ajutorul unui notar si s-a improprietarit pe imobilul de pe strada Balcescu.

Apoi, Baştea a vandut jumatate din imobil lui Iohannis, desi nu avea acest drept. Insa, acest Baştea, notarul care a parafat tranzactiile de mostenire si de vanzare, dar si familia Johannis se cunosteau cu totii foarte bine, inca din anii 90. Aici, povestea devine si mai complicata: totul are legatura cu averea fabuloasa a familiei Ghenea Eliseu, un fost comerciant din Sibiu care a fost deposedat de avere de catre comunisti.

Familia Ghenea detinea doua proprietati impozante in centrul Sibiului pe strazile Balcescu si strazile Magheru. Sotii Ghenea au murit fara sa aiba mostenitori. Una din slujnicele care munceau in casa familiei Ghenea a fost tocmai soacra primarului Iohannis, o anume Georgeta Lazurca. In 1999 insa, secretarul comunei Porumbacu a emis o adeverinta prin care un anume Nicolae Baştea, mort la acea data, ar fi fost de fapt nepotul lui Ghenea Eliseu, bogatasul din Sibiu.

Acest Baştea, decedatul, il avea ca nepot pe Ioan Baştea, prietenul familiei Iohannis. Apoi, au fost produse documente de mostenire si contracte de vanzare- cumparare cu ajutorul unui notar prin care Ioan Bastea si familia Iohannis au ajuns in posesia intregii averi a bogatasului Ghenea Elisei.

In final, Ioan Bastea a plecat si el in Statele Unite, unde a si decedat, imobilele fiind administrate in ultimii ani de primarul Klaus Iohannis. Desi pare un film dramatic, documentele puse cap la cap nu pot minti, mai ales ca exista sentinte definitive care arata ca certificatul de mostenitor este fals si contractele de vanzare sunt nule. Acesta este doar un prim episod al aventurilor imobiliare ale neamtului Klaus”, prezintă jurnaliştii de la RTV.

Klaus Iohannis este şi posesorul unui maşini de lux, marca BMW, modelul seria 7, cu o putere totală de 407 CP. Această maşină a fost primită din partea BMW- România, ca urmare a unui contract conform căruia actualul preşedinte interimar al PNL este imaginea acestei companii nemţeşti în România.

Johannis_TD_-SB

Scurt istoric, povestea a două case furate de familia Iohannis

Iohannis si sotiaÎn anul 1999, Ioan Baştea, în complicitate cu Iohannis Klaus Werner (primar al Sibiului şi prim-vicepreşedinte PNL), Iohannis Carmen Georgeta (soţia primarului sibian) şi mama acesteia, Lăzurca Georgeta, au sustras Statului Român două imobile imense situate în centrul istoric al Sibiului la următoarele adrese: strada G-ral Magheru, nr. 35 şi strada Nicolae Bălcescu, nr. 29. În această fraudă au  mai fost implicaţi Liviu Munteanu (secretar al Primăriei Porumbacu de Sus) şi Radu Gabriel Bucşa (notar din Sibiu). Acesta din urmă a fabricat un certificat de moştenitor pe baza unor adeverinţe false emise de secretarul Primăriei Porumbacu de Jos, Liviu Munteanu. Secretarul – convins fiind de Klaus Iohannis şi Baştea Ioan, care s-au deplasat împreună la Porumbacu de Jos – a falsificat realitatea prin emiterea de adeverinţe care atestau, în mod fals, că Nicolae Baştea (unchiul decedat al lui Baştea Ioan) locuia în Porumbacu de Jos (deşi răposatul domiciliase în Cluj Napoca) şi că ar fi fost nepotul proprietarului Ghenea Eliseu (Ilisie), deşi acesta a decedat fără succesori. Faptele acestea se regăsesc, cu detalii, în motivarea Deciziei  civile nr. 310/R, din 30 iunie 2005 a Curţii de Apel Braşov, instanţă care a confirmat anularea  Certificatul de moştenitor în cauză de către Tribunalul Braşov, ca fiind obţinut pe bază de documente false. Cinste acelor judecători cinstiţi, care demonstrează că nu este chiar toată justiţia din România coruptă şi că nu toţi magistraţii sunt dispuşi să se facă preş la picioarele impostorului Klaus Iohannis, care încă se mai visează premier sau chiar preşedintele ţării. Doamne fereşte, că atunci chiar că totul va fi pierdut pentru România! Această decizie a completului de judecată de la Braşov a rămas definitivă şi irevocabilă. A avut loc şi un simulacru de cercetare penală, singurul găsit ca ţap ispăşitor” fiind Liviu Munteanu, secretarul de primărie comunală, care a fost salvat în extremis de haita de hiene imobiliare, fiind condamnat doar la un an de închisoare … cu suspendare. Acest act iluzoriu de justiţie a fost determinat de Rechizitoriului întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, deoarece, la Sibiu, Poliţia şi Parchetul se spălaseră pe mâini cu NUP (neînceperea urmăririi penale)! Poliţistul şi procurorul, care închiseseră dosarul de urmărire penală sibian la începutul anilor 2000, au fost promovaţi. Astfel poliţistul Tiberiu Ivancea a devenit şeful poliţiei sibiene, iar procurorul Ioan Irimie a ajuns prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu!

Un alt imobil, situat în str. Magheru nr. 35, a fost pierdut de soții Iohanis în 2005

casa_2_iohannis

Acesta fusese obţinut pe baza acelorași acte false, folosite şi în cazul casei din strada N. Bălcescu. Astfel, Decizia civilă nr. 310/R, din 30 iunie 2005, a Curţii de Apel Braşov, consfinţeşte, definitiv şi irevocabil, decizia pronunţată de Tribunalul Braşov în data de 22 aprilie 2004, prin care certificatul de moştenitor şi legatar nr. 90/ 01.06.1999, emis de notarul Radu Gabriel Bucşa, a fost anulat ca fiind eliberat pe bază de documente false şi cu încălcarea competenţei teritoriale.

    Ideea deposedării statului român de cele două imobile din centrul Sibiului, care au aparţinut familiei Ghenea Ilisie şi Maria – decedaţi fără urmaşi moştenitori, i-a venit acelui Baştea Nicolae din Cluj Napoca. El era nepotul Mariei Ghenea, născută Baştea, dar cum ea murise înaintea soţului, acest nepot nu putea emite pretenţii la succesiunea după ultimul decedat, Ghenea Ilisie. Aşa că a atras-o în combinaţie şi pe Lăzurca Georgeta (mama lui Iohannis Carmen) pe care o cunoştea de pe vremea când lucra ca servitoare la familia Ghenea. Pentru a o motiva pe aceasta, i-a oferit, prin intermediul unui nepot, Baştea Ioan, jumătate din suprafaţa imobiliară pe care pusese ochii. Lăzurca Georgeta nu avea carte, fiind semianalfabetă, şi nici relaţii, dar, în schimb, avea un ginere, care – deşi nu era încă primar, la sfârşitul anilor 90! – avea relaţii ca inspector şcolar general. După ce a format grupul infracţional, Baştea Nicolae a plecat pe lumea cealaltă, probabil pentru a identifica şi pe acolo câteva case de furat, iar gaşca de escroci formată de el (nepotul Baştea Ioan, Lăzurca Georgeta şi soţii Iohannis) s-au folosit de numele acestui răposat şi l-au transformat, din nepotul lui Ghenea Maria (născută Baştea), în nepotul lui Ghenea Ilisie, cu complicitatea unui secretar al Primăriei Porumbacu de Jos, iar apoi, prin intermediul notarului Bucşa Radu Gabriel, s-au făcut stăpâni pe casele furate!

   Singura problemă a fost că răposatul Baştea Nicolae nu a mai fost aşa generos prin testamentul rămas după decesul său – de fapt, el scrisese un testament olograf prin care lăsa „moştenire” două imobile pe care nici nu le avea în posesie! – iar soţii Iohannis, cei cu relaţiile, nu căpătau decât jumătate dintr-un imobil (cel situat în str. G-ral Magheru, nr. 35), nu jumătate din amândouă, aşa cum se promisese iniţial pentru a-i atrage în „afacere”. Acest inconvenient a fost reglat rapid, în aceeaşi zi cu eliberarea Certificatul de moştenitor şi legatar nr. 90, de acelaşi notar corupt Bucşa Radu Gabriel, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr.924.

ACUMA, AMBELE ACTE AU FOST ANULATE DE JUSTIŢIA BRAŞOVEANĂ!!!

Pentru mai multe informații și documente, AICI

În loc de epilog…

    Spaţiul din str. Nicolae Bălcescu, nr. 29 este foarte important pentru Klaus Werner Iohannis deoarece obţine anual mari sume de bani prin închirierea spaţului de la parterul imobilului către Banca Raiffeisen. Doar în anul 2001, la primul contract de închiriere, Iohannis a încasat suma de 60.000 de dolari americani (USD), conform respectivului contract de închiriere, fără să plătească impozit pentru suma respectivă, încasată anticipat de la banca respectivă (chiria pe trei ani).

Herr Klaus, banii înapoi!

Citește și

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a pierdut casa luată prin „fraudarea legii”. Afacerea imobiliară ilegală, desființată

Klaus Iohannis a pierdut a doua casă dobândită fraudulos

Surse Mediafax.ro ; Pesurse.ro ; Justitiarul.ro ; ZiuaNews.ro

DEZVĂLUIRI: Adevărul despre Klaus Iohannis care ne ÎNGROZEȘTE 4.25/5 (85.00%) 12 votes



Alte articole similare



28 Comentarii

  1. R2D2 a spus:

    Sincer dupa 50 de ani de comunism nu cred ca exista ceva mai nasol. Nici macar moartea fiindca este ceva natural. Dar oare nu vi se pare ciudat ca toata press vuieste brusc de cand Iohannis a spus ca va candida? Oare degeaba l-au votat sibienii? A facut treaba pentru popor? Da! A facut si pentru el? Da! Si? Presa de ce a tacut pana acum? A fost oare platita? Cati din cei care au publicat stirea au si verificat-o? Sau preluare din alte ziare ca exonereaza de raspunderea deontologica? Aud? Si inca ceva. Mai bine cu nemtii decat cu rusii! Asa ca tot pe el il votez! Pa!

    Comentariu bine primit. Vă place sau Nu vă place? Thumb up 40 Thumb down 21

    • Nicolae Merkel (batranul) a spus:

      De fapt eu doream sa-l atentionez pe domnul Dragnea despre o anomalie din administratia Romaniei care-l priveste pe acest Domn Johannis si pentru a nu se mai repeta la infinit sa ia aminte ca legislatia actuala – pe care ar trebui sa o cunoasca atat domnul Dragnea cat si primarul unui municipiu – prevede ca orice cetatean poate cere oficiului de stare civila de la locul unde s-a produs (nasterea, casatoria, decesul – deci fapta de stare civila -) traducerea numelui de familie sau a prenumelui in ortografia limbii materne, fara a se percepe nici un fel de taxa si pe loc (fara amanari si tergiversari) si asta doar in baza unei cereri scrise.

      Vă place sau Nu vă place? Thumb up 4 Thumb down 1

    • ana muresanu a spus:

      Ma ingrozeste viteza si placerea cu care se fac tot felul de comentarii defavorabile la adresa candidatului dreptei; brusc Iohannis e infractor, hot, traficant de copii, etc. etc! Un alt epros major , lansat chiar de Elena Udrea sipreluat din zbor de cine vrei si nu vrei, este ca nu e agresiv, ca discursul sau e prea lent! vai de capul romaniei daca pleaca urechea la astfel de denigrari! eu voi vota cu IOHANNIS, tocmai pentru discursul sau calm, lent, bine chibzuit pe care il simt sincer, si care dovedeste PATRIOTISM REAL: K-I. are i urma sa o activitate vizibila, nu doar promisiuni. Si mai presus de toate, K.I. e candidatul care readuce notiunea de RESPECT intre cetateni. Fara mahalagisme, fara cuvinte grele, fara injurii. Traiasca presedintele Romaniei KLAUS IOHANNIS.

      Comentariu bine primit. Vă place sau Nu vă place? Thumb up 13 Thumb down 9

      • linaura a spus:

        STOP LA IMBECILITATE… MAHALAGISME VOI FACETI CEI CARE VA IGNORATI SI VA INSULTATI TARA…
        CIT DESPRE TRAIASCA PRES ROM IOHANNIS PARDON MADAME… MERGETI IN GERMANIA SI VETI AVEA PRESEDINTI GERMANI… NU IN ROMANIA… DOAR DACA NU SINTEM PROSTI…
        SI PE MINE MA UIMESTE VITEZA CU CARE VA VINDETI TARA…
        LUMINA …

        Dezbatere fierbinte. Tu ce crezi? Thumb up 6 Thumb down 8

  2. mary a spus:

    hai lasati-o cu rautatile ,oameni buni !Ati si inceput cu denigrarile?ia vedeti asteahttp://capitalismpepaine.com/2014/06/07/dosar-penal-pe-numele-victor-ponta/http://inpolitics.ro/acuzatie-incendiara-ilie-sirbu-ofiter-acoperit-al-securitatii-si-complice-la-omor-calificat_1884837.htmlhttp://turnul.blogspot.ro/2014/05/bomba-psd-in-flacari-dosare-penale-pe.html

    Comentariu bine primit. Vă place sau Nu vă place? Thumb up 26 Thumb down 12

  3. mary a spus:

    Premierul Victor Ponta știe că DNA apus mâna pe niște interceptări în mai multe dosare de corupție ale liderilor PSD în care apare și numele său. Acesta este motivul pentru care șeful guvernului spune aproape zilnic că Traian Băsescu va ajunge la pușcărie după ce va ajunge el președinte. Realitatea procurorilor s-ar putea să fie alta, mult mai dureroasă pentru premier.

    În PSD liderii se sfâșie între ei iar asta îi va aduce lui Victor Ponta cea mai rușinoasă decădere politică pentru un tânăr politician în care mulți și-au pus speranța. Generația tânără a lui Ponta a început să își bage sieși bețe în roate, ultimele scandaluri dintre Robert Negoiță și Sebastian Ghiță fiind doar vârful icebergului. Primul dosar penal pe numele premierului se trage taman din cauza lui Duicu de la Mehedinți, procurorii susținând deja că fostul șef al Consiliului Județean Mehedinți făcea trafic de influență din biroul lui Ponta. De altfel, Duicu este încarcerat împreună cu fostul șef al Inspectoratului de Poliție Județeană, Ștefan Ponea. Potrivit jurnaliștilor de la Puterea, cei doi s-au luat la bătaie la propriu. Ponea i-a învinețit fața baronului Duicu înjurându-l în toate limbile și culorile posibile pentru că i-a băgat toata familia „în rahat până în gât”. Pe lângă urletele lui Ponea la adresa lui Duicu, acesta a mai împărțit și câțiva pumni pentru a-l machia mai bine pe baronul care făcea și desfăcea România cu sprijinul lui Ponta.

    În același timp cu cafteala oferită de mister Ponea, la sediul primăriei alți doi politruci s-au luat la bătaie, Aladin Georgescu sărind cu pumnii la pesedistul Marius Screciu pe care l-a acuzat că face blat cu primarul Severinului Costică fifty-fifty și cu senatorul Șerban Nicolae, pentru a-l debarca din funcție. Cu așa o panoramă în liniștitul și plictisitorul județ Mehedinți, nici nu e de mirare că pe Victor Ponta îl așteaptă vremuri taman bune. Luna octombrie va fi luna în care procurorii DNA vor demara o serie de anchete care îl vizează pe premier, ceea ce înseamnă adio președinție! Iar motivul pentru care apropiații premierului încep să se bată, ba la propriu, ba la figurat, este unul financiar, Ponta distribuind banii în funcție de persoanele cu care își ia vacanțe împreună, cum ar fi Ghiță-RTV. Ancheta la care lucrează acum DNA este cea mai stufoasă din istoria instituției pentru că sunt implicați, pe lângă premier, înalți demnitari și parlamentari care lucrează ca o grupare de crimă organizată.

    Comentariu bine primit. Vă place sau Nu vă place? Thumb up 32 Thumb down 6

  4. mary a spus:

    Acuzatie incendiara: Ilie Sirbu, ofiter acoperit al Securitatii si complice la omor calificat

    11 comentarii / 7940 vizualizări / 22 mai 2014

    Senatorul Valer Marian, fost PSD, a înaintat azi Parchetului o plîngere penală incendiară împotriva liderului pesedist Ilie Sîrbu, pe care îl acuză că a fost ofițer acoperit al fostei Securități și că a fost implicat, în decembrie 1989, într-o acțiune care a dus la moartea a șase oameni, în timpul revoluției de la Timișoara.

    Reproducem integral plîngerea către Parchet a senatorului:

    Către

    Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

    -Domnului procuror general Tiberiu Niţu

    Subsemnatul Marian Valer, cu domiciliul în municipiul Satu Mare str. Mircea cel Bătrân bl C 26 ap. 19 judeţul Satu Mare, senator în Parlamentul României, ales în Circumscripţia electorală nr. 32 Satu Mare, Colegiul nr.1, CNP 1600802124052, vă înaintez prezenta

    SESIZARE PENALĂ

    solicitându-vă să efectuaţi cercetări faţă de numitul Sârbu Ilie, senator în Parlamentul României, având locul de muncă cunoscut în Bucureşti Calea 13 Septembrie nr.1-3 Sectorul 5, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în declaraţii şi complicitate la omor calificat, prev. şi ped. de art.330 şi de art.187 alin.1 lit.f din Codul penal, cu aplic. art.37 alin.1 din Codul penal.

    Motive:

    În fapt:

    Originar din judeţul Caraş-Severin, numitul Sârbu Ilie, poreclit „Părintele”, este licenţiat în teologie şi ştiinţe economice, absolvind Seminarul Teologic din Caransebeş şi Facultatea de Ştiinţe Economice din Timişoara. În perioada 1976-1978, susnumitul a activat ca profesor la Seminarul Teologic din Caransebeş, iar în perioada 1978-1981 a deţinut funcţia de director la acest seminar. În perioada 1981-1991, susnumitul a activat în calitate de consilier economic la Mitropolia Ortodoxă a Banatului din Timişoara. În perioada 1991-2001, susnumitul a derulat afaceri în domeniul comerţului, agriculturii şi morăritului, deţinând funcţia de director general la firma germană SC FANGMEIER AGRO-IMPEX SRL Timişoara .

    Începând din anul 2000 şi până în prezent, numitul Sârbu Ilie a deţinut o serie de funcţii politice şi administrative de demnitate publică. Astfel, în perioada 1.01-31.12.2000 a deţinut funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş. În perioada 2001-2004 adeţinut funcţia de ministru al Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale în Guvernul PSD condus de primul ministru Năstase Adrian. În 2004, în 2008 şi în 2012 susnumitul a candidat şi a fost ales senator în Parlamentul României în Circumscripţia electorală Timiş. Susnumitul este membru al Partidului Social Democrat şi a deţinut funcţia de vicepreşedinte al PSD, iar actualmente deţine funcţiile de lider al Grupului parlamentar al PSD din Senatul României şi de membru al Biroului Permanent Naţional al PSD. În cursul anului 2008 susnumitul a deţinut temporar funcţia de preşedinte al Senatului României. Susnumitul este cunoscut drept tatăl europarlamentarului Sârbu Daciana, candidat pe lista Alianţei electorale PSD – UNPR – PC la alegerile pentru Parlamentul European din 25 mai 2014 şi ca socru al actualului prim-ministru al Guvernului României, Ponta Victor, preşedintele Partidului Social Democrat.

    În exercitarea atribuţiilor parlamentare, mi-au parvenit relativ recent, de la foşti ofiţeri ai Departamentului Securităţii Statului, informaţii de o gravitate deosebită din care se conturează săvârşirea de către numitul Sârbu Ilie, fost şi actual demnitar de rang înalt al statului român, a infracţiunilor de fals în declaraţii şi complicitate la omor deosebit de grav, astfel că atât în calitate de cetăţean cât şi în calitate de parlamentar am atât obligaţia morală cât şi obligaţia legală de a sesiza instituţiile abilitate, recte Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a efectua cercetările de rigoare:

    I. În anul 1976 numitul Sârbu Ilie a fost recrutat ca informator în probleme „ culte – secte”, în reţeaua Direcţiei a I-a a Securităţii ( structură cu atribuţii explicite de poliţie politică), fiindu-i întocmit dosar Fond R ( reţea ) sub numele conspirativ „ Ovidiu Marinescu”. Ulterior, socrul său, care era colonel în Securitatea Statului, l-a recomandat Centrului de Informaţii Externe ( serviciul de spionaj extern) pentru a-l lua în pregătire în vederea trimiterii la post în străinătate.

    Şeful grupei teritoriale Timişoara a Centrului de Informaţii Externe, colonelul Crişan Aurel, a primit ordin să se ocupe de pregătirea numitului Sârbu Ilie în vederea încadrării ca ofiţer acoperit în aparatul de informaţii externe al Securităţii Statului. În acest sens, colonelul Crişan Aurel l-a prezentat şi l-a recomandat elogios reprezentanţilor liniilor de activitate externă din Centrală, iar, după evaluarea şi testarea sa pe mai toate liniile şi spaţiile spionajului, susnumitul a fost stabilizat în legătura colonelului Nădejde Nicolae, care l-a predat apoi colonelului Găină Constantin, ambii făcând parte din UM 0544/102. Conform surselor, colonelul Nădejde Nicolae a fost implicat, împreună cu locotenent-colonelul Nica Sergiu, şeful UM 0544/R, colonelul Diaconescu Ion şi maiorul Vitescu Andrei ş.a., în operaţiuni de intimidare a unor persoane incomode politic din emigraţia română din Occident, asupra căror s-au realizat ori simulat atentate ( Nicolae Penescu, fondatorul Consiliului Naţional Român din exil – Franţa, Virgil Tănase, Şerban Orăscu şi Emil Georgescu, angajaţi ai postului de radio Europa Liberă, medicul Ion Şerban şi inginerul Rudolph Bruchner, foşti ofiţeri de Securitate, care au defectat la inamic, primul stabilindu-se în Elveţia iar al doilea în Republica Federală Germania.

    În timp ce se afla în stagiu de formare ca agent ilegal clandestin al unei unităţi deplin conspirate a Centrului de Informaţii Externe al Departamentului Securităţii Statului şi îndeplinea funcţia de consilier al Mitropolitului Banatului, Nicolae Corneanu, numitul Sârbu Ilie a fost trimis în misiuni informative externe, dar şi de verificare şi acomodare în climat contrainformativ ostil, pe teritoriul unor state occidentale ( Elveţia, Anglia, Republica Federală Germania). Din documentele arhivate în dosarul operativ „GUGULANUL” de către colonelul Găină Constantin, fost ofiţer recrutor şi formator de agenţi clandestini în UM 0544/102 Bucureşti, menţinut în activitate şi după 1989, rezultă că ofiţerul deplin conspirat ( O.D.C. ) Sârbu Ilie a fost maşrutizat în anii 1984-1985 în Elveţia, pentru controlul referentului informaţii externe ( R.I.E.) Ciubotea Dan Ilie ( actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române), care era profesor şi director adjunct la Institutul Ecumenic dela Bossey (Elveţia) şi profesor asociat la Institutul Ecumenic din Geneva şi Fribourg ( Elveţia ). În anul 1989 numitul Sârbu Ilie a fost trimis în Anglia având ca obiectiv crearea de relaţii de interes operativ utile susţinerii biografiei de acoperire sub care urma să fie naturalizat într-un spaţiu occidental.

    Sub criptonimul „Ovidiu Marinescu”, numitul Sârbu Ilie a continuat şi colaborarea cu organele interne ale Securităţii Statului, furnizând un volum consistent de informaţii – note olografe – opisate în dosarul personal de informator, arhivat la Fondul „Reţea”. Fiind apreciat ca „informator valoros”, a fost preluat în legătura personală a adjunctului şefului Securităţii Judeţului Timiş, care l-a utilizat în mai multe probleme: „activităţi duşmănoase regimului politic desfăşurate sub acoperirea cultelor şi sectelor religioase”, „legături cu reprezentanţele străine”, „vest-germani”,ş.a.

    Ofiţerul deplin conspirat Sârbu Ilie a fost în legătura colonelului Găină Constantin şi după evenimentele din decembrie 1989, inclusiv în perioada în care colonelul Găină a activat la Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă a Ministerului de Interne . În perioada 1991-2001, când ofiţerul deplin conspirat Sârbu Ilie a deţinut funcţia de director general la SC FANGMEIER AGRO-IMPEX SRL Timişoara, colonelul Găină i-a valorificat noile posibilităţi informative asigurându-i pregătirea specifică de misiune şi pe perioada specializărilor efectuate în Germania ( în 1994 ). Totodată, susnumitul a fost folosit sporadic pentru cercetarea informativă a mediilor politice din România.

    După încadrarea colonelului Găină Constantin la Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, acesta i-a raportat şefului direcţiei, chestorul Ardelean Virgil, că l-a avut în legătură pe numitul Sârbu Ilie şi a solicitat aprobarea să-l menţină în contact operativ, cu înregistrare în evidenţa ofiţerilor acoperiţi ai DGIPI. În perioada în care numitul Sârbu Ilie a deţinut funcţia de ministru al Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltări Rurale în Guvernul Năstase, colonelul Găină Constantin a exercitat, inclusiv la solicitarea şefului DGIPI, un trafic de influenţă sistematic pe lângă numitul Sârbu Ilie, până la un moment dat, când după consultarea prealabilă a primului ministru Năstase Adrian şi a directorului SRI, Timofte Radu, susnumitul nu a mai dat curs intervenţiilor. Deranjat de refuz, chestorul Ardelean Virgil a deconspirat calitatea secretă a politicianului Sârbu Ilie, făcându-l astfel vulnerabil la influenţe şi presiuni, inclusiv faţă de un serviciu străin, în legătura căruia se afla şi Ardelean Virgil. După ce chestorul Ardelean Virgil a deconspirat existenţa dosarului operativ a numitului Sârbu Ilie, acesta a fost pus în dependenţă de forţele politice adverse şi folosit, ca agent de operaţiune clandestină, pentru dezbinarea şi slăbirea conducerii Partidului Social Democrat, respectiv pentru controlul politic şi manipularea stângii social-democrate .

    Având în vedere că numitul Sârbu Ilie a completat şi semnat, cu ocazia investirii în funcţiile de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, de ministru al Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi de preşedinte al Senatului României, precum şi cu ocazia depunerii candidaturii pentru Senatul României în anii 2004, 2008 şi 2012, declaraţii în care a consemnat că nu a avut calitatea de colaborator al Securităţii ca poliţie politică, consider că se impun a fi efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii, în concurs real,a unui număr de şase infracţiuni de fals în declaraţii, prev. şi ped. de art. 330 din Codul penal, cu aplic. art. 37 alin.1 din Codul penal.

    Menţionez că dosarul respectiv mapa anexă cu informaţiile furnizate şi acţiunile realizate de numitul Sârbu Ilie au fost evaluate de Comisia Specială Tripartită (compusă din preşedintele Comisiei parlamentare de control a Serviciului Român de Informaţii, preşedintele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi directorul Secretariatului General de la SRI ) în anul 2004, când s-a stabilit regimul special şi destinaţia unor categorii de dosare excluse accesului, deşi nu mai privesc securitatea naţională, ori greşit încadrate ca fără legătură cu securitatea naţională.

    II. În timpul evenimentelor sângeroase de la Timişoara din decembrie 1989, fără a avea sarcini în acest sens, din pur exces de zel, numitul Sârbu Ilie a raportat, de mai multe ori pe zi, legăturii sale operative ierarhic superioare din Centrul de Informaţii Externe tot ce afla şi avea în raza vizuală de observaţie din perimetrul Catedralei Mitropolitane Ortodoxe . În data de 17 decembrie 1989, când, la ordinul şi exemplul personal al generalului Chiţac Mihai din Ministerul Apărării Naţionale, a fost declanşat foc de arme automate asupra populaţiei civile din Piaţa Catedralei, mulţimea s-a retras să se adăpostească în catedrală. Din propria iniţiativă, consilierul Mitropoliei, Sârbu Ilie, a închis şi a baricadat uşile catedralei astfel că mai mulţi oameni, care au încercat şi au sperat să se salveze în catedrală, au căzut seceraţi de gloanţe, înregistrându-se şase morţi şi zeci de răniţi.

    Aflat în străinătate, la un congres ecumenic internaţional, Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, i-a comunicat numitului Sârbu Ilie, după represiunea armată din Piaţa Catedralei, să nu-l implice în deciziile şi acţiunile sale. Totodată, din centrala UM 0544/102, şeful colonelului Găină Constantin i-a ordonat acestuia să întrerupă imediat orice iniţiativă a numitului Sârbu Ilie, deoarece evenimentele în desfăşurare nu privesc ordinul său de misiune şi nici competenţele Departamentului Securităţii Statului, contravenind ordinului expres al şefului acestuia de neimplicare împotriva acţiunilor populaţiei.

    Având în vedere înlesnirea către de numitul Sârbu Ilie a acţiunii de represiune armată împotriva populaţiei din Piaţa Catedralei din Timişoara în data de 17 decembrie 1989, soldată cu şase morţi şi zeci de răniţi, şi ţinând cont că, în cursul anului trecut, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a redeschis dosarele privind evenimentele sângeroase din decembrie 1989, consider că se impun a fi efectuate cercetări faţă de susnumitul sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la omor calificat, prev. şi ped. de art.187 alin 1 lit.f din Codul penal

    Menţionez că generalul Chiţac Mihai a fost condamnat definitiv în 2008 la 15 ani de închisoare şi degradare militară pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, referitor la implicarea sa în reprimarea sângeroasă a manifestanţilor civili de la Timişoara în decembrie 1989.

    În drept, îmi întemeiez sesizarea pe prevederile art. 223 din Codul de procedură penală rap la art. 330 şi art. 187 alin.1 lit.f din Codul penal, cu aplic. art.37 alin.1 din Codul penal.

    O JIGODIE ORDINARA, ca si GINERELE SAU ! SARMANA ROMINIE!!

    Ma intyreb oare de ce nu a spus asta ,autorul,sau de ce n-a facut sesizare la parchet acum 5,6,1….ani ,oare de ce.Cat priveste crimele ma asteptam sa-l vad cu cutitul in dinti si pistoale in maini,asa si-a pierdut din farmec.Cum bine spune cineva ,nu iese fum fara foc dar intai sa se cerceteze si pe urma sa se acuze.Despre Pontas e clar ca si el e securist atfel de ce s-ar fi casatorit cu fata lui…….BALIVERNE!
    alex
    mai 31, 2014 at 18:15 pm, Răspunde

    Sotia lui Ilie Sarbu (mama “dnei Daciana”) este fiica fostului sef al securitatii la jud Sibiu. Securismul e traditie de familie.
    ion

    Ar fi fost sobolani daca nu era Ilici, asta i-a protejat. Astia l-au “facut” pe Ceausescu (nu ca l-as regreta) si criminalii ne explica ce si cum e cu democratia, adica ne-au luat de fraieri pe toti romanii. Normal ca nu le-a “placut” punctul 8 de la T

    Eu vreau sa-l cred pe acest Waler Marian dar prea face pe justitiarul,el este cel mai sfant si apoi de unde stie el o serie de detalii ale actiunilor securitatii din Timisoara !? Numai cine a facut parte din sistem poate detine asemenea informatii asa ca eu il pun alaturi de orice securist.
    Fanel
    iunie 3, 2014 at 16:44 pm, Răspunde

    He…he!!! Il asteapta

    PSD-PSDR-PDL SINT URMASII PCR ,COLABORATOR CU KGB,…SCOLITI LA MOSCOVA SI IN DEC/89 AU APLICAT LOZINCA CE DE 25 DE ANI SE REPETA DE”:LA VREMURI NOI TOT NOI ” ,CONTRAR ART.8/TIMISOARA .. ASA CA TREBUE DATI JOS . POPOR ROMAN TREZESTE=TE . ..CA ALTFEl…

    Comentariu bine primit. Vă place sau Nu vă place? Thumb up 21 Thumb down 6

  5. emil a spus:

    Pai daca nici neamtul nu e bun, pe cine sa alegem?

    Comentariu bine primit. Vă place sau Nu vă place? Thumb up 26 Thumb down 10

    • doru a spus:

      Kalimente Prezidente .
      Este si fost Tzaranist , si actual Liberal , este si absolvent de drept la 50 de ani si este si mare luptator pentru democratie .

      Dezbatere fierbinte. Tu ce crezi? Thumb up 7 Thumb down 7

  6. batrinu' a spus:

    sinteti niste IMBECILI!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    Comentariu bine primit. Vă place sau Nu vă place? Thumb up 14 Thumb down 4

  7. Neumayer Hanz a spus:

    Ce bine că s-au înmulţit mâncătorii de… rahat, că prea pute peste tot în jurul nostru !!! Băi tembelilor, mă refer la cei cu pretenţii de mari comentatori, fără a şti nimic despre politică, deontologie şi mai ales BUN SIMŢ! Ia priviţi către sfertul de veac scurs de la lovitura de stat (adevărată nu cea ieşită din gurile lui Băse, a Monicăi Macovei şi a puţoilor de doi lei, aflaţi în garaj şi-ntr-un WC-u, în 2012), botezată de tov. Iliescu revoluţie ! De la Hrebenciuc citire, numit de presa de prin ’90-95, unitatea de măsură a corupiei= HREBENCIUCUL, câte alte mii de lepre s-au perindat prin funcţiile aşa-zis politice, la cârma unei ţări aruncată-n budă??? Câte suflete CURATE de români şi copiii lor, n-au luat drumul pribegiei spre a nu muri de foame, în fostul grânar al Europei!! Dacă şi Iohannis vă pute şi este un netrebnic, urmaţi exemplul celor ce-au pus coada pe spinare şi se află pe alte meridiane (lichele nu adevăraţi români) şi votaţi-l pe cel care va conduce ţara, la fel ca predecesorii, spre fundul prăpastiei!

    Comentariu bine primit. Vă place sau Nu vă place? Thumb up 10 Thumb down 4

  8. magic a spus:

    “starea natiunii” ai luat-o pe urmele CIANURA3 ?!!! pai daca asta e corupt atunci de jigodia securist-penala ponta viorica victor ce dracu sa mai zicem!!!

    Dezbatere fierbinte. Tu ce crezi? Thumb up 9 Thumb down 6

  9. ROBERT HORVATH SUA a spus:

    ATENTINE !
    NU AM REUSIT TIMP DE SAPTAMANI BLOGUL STAREA NATIUNII.
    SE PARE CA SERVICIILE LUCREAZA CU SPOR.
    DECI REVIN LA TEMA.
    CLASA POLITICA MAFIOTA !

    Vă place sau Nu vă place? Thumb up 3 Thumb down 4

  10. ROBERT HORVATH SUA a spus:

    TRAIAN BASESCU PUS SUB ACUZARE DE TRAFIC DE ARME IN USA
    LEGEA AMERICANA = MINIMUM 30 DE ANI PUSCARIE

    Intr-un document notarizat trimis catre MICHAEL J. GARCIA, United States Attorney,UNITED STATES DISTRICT COURT
    SOUTHERN DISTRICT OF NEW YORK
    am cerut punerea sub acuzare a cetateanului roman Traian Basescu. Acest document a fost transmis in atentia United States Diplomatic Mission to Bucharest, Romania,domnilor:
Gary Dickson
Legal Attaché
Brian Lutz
Attaché, U.S. Secret Service
Troy Larson
Regional Security Officer
Harry J. Giknavorian
Supervisory Special Agent
Drug Enforcement Administration (DEA)

    UNITED STATES DISTRICT COURT
    SOUTHERN DISTRICT OF NEW YORK
    - – – – – – – – – – – – – – – – – -X
    UNITED STATES OF AMERICA : INDICTMENT

    Defendants. : TRAIAN BASESCU
    - – – – – – – – – – – – – – – – – -x
    COUNT ONE
    CONSPIRACY TO PROVIDE MATERIAL SUPPORT OR
    RESOURCES TO A FOREIGN TERRORIST ORGANIZATION
    The violations of Title 18, United States Code,
    Sections 2339B, 2332(b), 1114, and 2332g, alleged in Counts
    One, Two, Three, and Four of this Indictment were Federal
    crimes of terrorism, as defined in 18 U.S.C. § 2332b(g)(5),
    against the United States, citizens and residents of the United
    States, and their property.
    Am facut acest lucru in calitate de ziarist specializat in terorism si trafic ilegal de armament. Sunt cetatean american.
    Administraţia americană Antidrog (DEA) a anunţat că Monzer al-Kassar, liderul unei reţele internaţionale de trafic de arme, cărui , a fost condamnat în SUA, la 30 de ani de închisoare, potrivit unui comunicat al Departamentului american al Justiţiei.El a fost gasit vinovat de conspiratie în vederea vânzarii de armament în valoare de milioane de dolari gherilelor columbiene FARC. Într-o operatiune sub acoperire a agentilor americani – care s-au dat drept oameni ce lucrau pentru FARC – Kassar si colegii aui dat detalii despre rachetele sol-aer pe care urmau sa le vânda si ar fi furnizat conturi în banci din Spania si Liban folosite pentru a ascunde mai mult de 400.000 de dolari din fondurile brigazii americane antidrog despre care Kassar credea ca vin de la FARC, potrivit sursei antiterorism.
    .
    In comunicatul american se spune: ” Kassar had repeated contact with his long-established arms suppliers in Bulgaria and
Romania and he traveled to Romania to finalize arrangements to procure the weapons for the FARC.During his journey to Romania, Kassar received quotations for
    prices from
    Romarm (Romania) Brown makes it clear that “some
    of the weapons had been procured by al Kassar from Romarm, a weapons manufacturer in Bucharest,
    Romania” He continued by observing that the FARC allegedly wished to purchase the following items from alKassar:
4,350 AKM assault rifles; 3,350 AKMS assault rifles; 200 RPK assault rifles; 50 Dragunov
sniper rifles; 500 Makarov pistols; 2,000,000 rounds of 7.62mm x 39mm ammunition;
120 RPG grenade launchers; 1,650 PG-7V grenade rounds and 2,400 RGO-78 hand
grenades.” Aceste arme fabricate la Cugir trebuiau trimise din portul Constanta. pe un vapor grecesc. Documentul continua ”
    SUME SUBSTANTIALE DE BANI AU FOST TRIMISE PRIN AGENTII DEA CATRE CONTURILE BANCARE CONTROLATE DE KASSAR, SI ESTE CLAR DIN DOCUMENTELE TRIBUNALULUI AMERICAN (US court documents) CA ACESTA A NEGOCIAT CU SUCCES CU COMPANIA STATULUI ROMAN ( ROMARM ) CUMPARAREA surface-to-air missiles, including SA-7, SA-16
and SA-18.
    In declaratia prestata sub juramant al agentului DEA. William Brown se spune ” KASSAR A PLATIT PRODUCATORUL DE ARMAMENT ROMARM 3.5 MILIOANE EURO.” In aceiasi declaratie se arata: ” Pentru a procura arme Kassar a folosit si un intermediar in relatiile cu
    ROMANIAN GOVERMENT OFICIALLS pe nume Milan Djurovich of Trawl Services Limited. IN POSESIA LUI KASSAR IN MOMENTUL ARESTARII SALE ,SA GASIT CONTRACTUL INTRE INTREPRINDEREA STATLUI ROMAN ROMARM SI TRAWL SERVICES . A FOST DEASEMENEA GASIT LICIENTA DE EXPORT (Romanian export licence C32.7515 issued to Romarm reports Trawl Services Ltd as the broker)
    The handwritten notes on the back of the document give an indication of the profit that al Kassar was intending to make. Djurovich planned to buy a variety of assault rifles (2,000 AKM and 2,250 AKMS), machine guns (200 RPK) and sniper rifles (50 Dragunov) from Romarm for US$ 607,000, which he would sell to Abu Munawwar (al Kassar18) for US$ 920,000. Al Kassar would sell these weapons to the FARC for US$ 2,005,000.
    In legatura cu acest caz RAPORTUL INSTITITUTULUI PENTRU DEZARMAMENT AL NATIUNILOR SE SPUNE;Despite the accession of most Eastern European states to the European Union and the pledged collaboration of the remainder with the EU Code of Conduct on Arms Exports, there is evidence to suggest that ROMANIA are not fully meeting basic responsibilities under this code
    Iar expertul Uniuni Europene OSCE Peter Danssaert intreaba fara sa primeasca raspuns.” Cum este posibil ca sub presedintia lui Traian Basescu ,companiile de armament sa aiba legaturi cu Bout si Kassar. Cum este posibil ca acestia sa se intalneasca in lumina zilei cu cu oficiali si ministrii din guvernul Roman?
    Raspunsul este simplu. IN ROMANIA EXISTA O EXTREM DE PUTERNICA MAFIE A ARMAMENTULUI. ACEASTA INSTITUTIE ESTE SPRIJINITA DE DIFERITE INSTITUTII ALE STATULUI. IN FRUNTEA ACESTEI ORGANIZATII DE TIP CRIMINAL SE AFLA TRAIAN BASESCU. PENTRU SALVAREA DEMOCRATIEI ROMANESTI TREBUE FACUT CURATENIE.,
    DACA KASSAR A LUAT 30 DE ANI DE PUSCARIE , CATI VA LUA BASESCU?
    ROBERT HORVATH-DEVA

    Vă place sau Nu vă place? Thumb up 2 Thumb down 2

  11. ROBERT HORVATH SUA a spus:

    COMPANIILE REPREZENTATE IN ROMANIA DE ASOCIATII LUI MIRCEA BASESCU FRATELE PRESEDINTELUI TRAIAN BASESCU ,SUNT COMPANII AMERICANE. IN CALITATE DE CETATEAN AMERICAN , ZIARIST SPECIALIZAT IN INVESTIGATII , PRESEDINTELE UNEI COMPANII DE FILM SI TELEVIZIUNE , REPREZENTANT IN USA AL MEDIEI JAPONEZE SI EUROPENE AM SOLICITAT OFICIAL
(IN SCRIS ) DESCHIDEREA UNEI ANCHETE INSTITUTILOR AMERICANE SPECIALIZATE. (U.S Department of State , Bureau of Alcohol Tobacco and Firearms., FBI, TFI, etc )
Companies represented in Romania by Mircea Basescu”s associates:
GENERAL DEFENSE CORP. USA
- is registered in Fort Lauderdale, Florida, and has international offices in Madrid and Bucharest;
- General Defense Corp is licensed to trade in defence equipment by the U.S Department of State and the Bureau of Alcohol Tobacco and Firearms.
- – the head of the Romanian office, is a partner in Desintco. COMPANIA BASESCU 33%
- NAVIGATOR DEVELOPMENT LLC
-inregistrata in Alabama
vice prezident for Europe a partner in Desintro compania MIRCEA BASECU 33%
Navigator Development Group was established in Alabama, twelve years ago. It employs retired high-ranking officers of the U.S. Army and NATO. The best known of them is Virgil Packett, a Member of the Advisory Council of Navigator Development Group. Virgil Packett was Commander of the NATO , EUROPE.
ACTIUNEA MEA SE REFERA LA COMPANII AMERICANE. COMPANII PARTENERE SAU COMPANII CU SALARIATI AMERICANI CARE AU AVUT TANGENTA CU MAFIA BASESCU!
-LANTUL SE STRANGE. CITITI IN CURAND ARTICOLUL ” AMERICA TRANTESTE LA PAMANT MAFIA BASESCU ”

    Vă place sau Nu vă place? Thumb up 2 Thumb down 3

  12. ROBERT HORVATH SUA a spus:

    PRESEDINTELE ROMANIEI TRAIAN BASESCU DAT IN JUDECATA LA NEW YORK !
    SENZATIONAL SI TERMINAL !

    FAMILILE VICTIMELOR ACTULUI TERORIST DE LA 9/11 AL DAU IN JUDECATA PE PRESEDINTELE ROMANIEI TRAIAN BASESCU !
    ACTUL DE ACUZARE CUPRINDE URMATOARELE : – ELIBERAREA DE CATRE STATUL ROMAN AL ECHIPEI DE REZERVA A ATACULUI DE LA 9/11 -
    ELIBERAREA A SUTE DE TERORISTI PE BAZA UNEI INTELEGERI SECRETE INTRE SERVICIILE SPECIALE SI ORGANIZATIILE TERORISTE INTERNATIONALE.
    - BUCURESTIUL CENTRUL FINANCIAR AL QUEDA CONFORM UNUI DECLARATII OFICIALE A GUVERNULUI SUA TG-621: Treasury Designates Two Individuals for Supporting … Pentru atacul asupra World Trade Center sa pregatit o echipa de rezerva. Iata ce declara directorul SRI imediat dupa atacul de la 11 septembrie : Există cetăţeni bănuiţi de legături cu organizaţii teroriste în România, dar nu-i pot nominaliza. Au fost expulzate deja 70 de persoane în ultimul an. Am primit înştiinţări în legătură cu posibilele persoane de pe teritoriul României care ar fi bănuite, ca ca participând la atacul terorist din 11 septembrie, Ancheta se derulează”

    -ECHIPA TERORISTA 9/11 DIN ROMANIA
Seful teroristilor Khaled Matar s-a născut în 14 octombrie 1961, în oraşul Rafah din regiunea Gaza, Israel. A venit în România la sfârşitul anilor ‘70, cu paşaport egiptean. 
A urmat un timp Facultatea de Drept din Cluj. Un văr de-al său a fost şeful serviciului secret al lui Yasser Arafat pentru fâşia Gaza. În ciuda eşecului de la universitate, Matar n-a renunţat la ideea de a înfiinţa o SCOALA DE PILOTAJ si deschiderea unei TABERE DE ANTRENAMENT AL AL QUEDA de antrenament in Muntii Fagaras
    .ERA UN PILOT DE INALTA CLASA URMAND CURSURI DE PILOTAJ IN LIBIA LUI GADAFFI. Se deplasează periodic în vestul ţării, de unde trimite bani în străinătate, 

    CALATORESTE IN EGIPT SI EMIRATELE ARABE. IN AFGANISTAN CUNOASTE PE BEN LADEN SI PRIMESTE INSTRUCTIUNI.
Intors in Romaniase mută la Bucureşti, de unde falsifică diverse acte pentru a trimite teroristi arabi în SUA, prin intermediul firmei sale;
    
DE SI URMARIT ZILNIC DE SRI ESTE LASAT SA “FUGA’ IN USA. 
Este cautat in USA DE FBI Directoarea FBI pentru România, Gabrielle Berger, sa ocupat de acest caz.

    DAREA IN JUDECATA SA FACUT IN UNITED STATES DISTRICT COURT SOUTHERN DISTRICT OF NEW YORK – – – – – – – – – – – DEFENDANT : TRAIAN BASESCU BACKGROUND TO THE CONSPIRACY This Indictment were Federal crimes of terrorism, as defined in 18 U.S.C. § 2332b(g)(5), against the United States, citizens and residents of the United States, and their property. ACEASTA STIRE A FOST TRIMIEASA TUTUROR AGENTIILOR INTERNATIONALE DE PRESA.
    Robert Horvath Deva Blog

    Vă place sau Nu vă place? Thumb up 2 Thumb down 3

  13. Robert Horvath SUA a spus:

    Domnilor
    Ma ingrijoreaza acest atac la adresa lui Yohannis.
    Incep sa cred ……
    Cred ca ardelenii si mai toti locuitorii tarii s-au saturat de smecherii si hotii de
    la Bucuresti. Vreti sa schimbati raul cu si mai raul.
    Cand apare o raza de lumina ….
    Dezamagire mare.
    Sper sa clarificati intr-un alegerea dumneavoastra.
    Sau poate nu aveti niciuna.
    Sper sa ma insel si sa recastigati respectul meu si probabil al altora.

    Dezbatere fierbinte. Tu ce crezi? Thumb up 4 Thumb down 6

  14. Robert Horvath SUA a spus:

    ATENTIUNE NEAMULE
    VARANUL PUBLICA PE BLOGUL LUI TOATE POSTARILE CINEASTULUI
    ROBERT HORVATH……INCLUSIV ATACURILE TERMINALE LA ADRESA
    LUI PONTA.
    AM FOST CONTACTAT DE ANTENA 3 PENTRU UN INTERVIU PE TEMA
    PONTA ESTE OMUL RUSILOR……

    Vă place sau Nu vă place? Thumb up 2 Thumb down 4

    • plotonierul a spus:

      Pe acel blog nu se practica moderarea de aceea iti apar comentariile. Faptul ca nu esti bagat in sema este reprezentate de lipsa de reactie la aceste comentarii.
      Auc trecut mai bine de doua luni de la aceasta postare, unde este interviul cu antena 3?

      Vă place sau Nu vă place? Thumb up 0 Thumb down 0

    • linaura a spus:

      NU INTELEG DECE VA BATETI AICI PE TERITORIUL ROMANIEI VOI CEI DN SUA CANADA SI ALTII SI ALTII….
      VENITI IN TARA BADIE SA VA VAD ACILEA IN FATA ADVERSARULUI…

      MAI DA PROSTI MAI CREDETI VOI PE OAMENII ASTIA DIN NEAMUL VOSTRU… SI VINDUTI MAI SINTETI LA GERMANO AMERICANI… VA MERG AFACERILE CU EI???? DAR ARE TARA SI POPORUL NOSTRU NEVOIE DE AFACERI????
      SAU DE VIATA CURATA CU UN NEGOT CINSTIT SI FARA APARENTE CALITATI DIN CARE PROFITUL IESE CA UNTUL DIN SMINTINA… CE VA MAI LINGETI VOI DESTELE… DE BUNATATI ROMANESTI ACOLO IN AMERICA SI GERMANIA SI PESTE TOT IN AFARA DE ROMANIA… MAI INIMI ZBURDALNICE…. IA POTOLITI VA VOI CU AFACERILE VOASTRE CA TARA NU ESTE O AFACERE ASA CUM VRETI VOI… CI O NATIUNE… LUMINA…

      Vă place sau Nu vă place? Thumb up 2 Thumb down 0

  15. Pingback: Comentariu la DEZVĂLUIRI: Adevărul despre Klaus Iohannis care ne ÎNGROZEȘTE de către Robert Horvath SUA | Noutati din Romania

  16. Pingback: DEZVĂLUIRI: Adevărul despre Klaus Iohannis care ne ÎNGROZEȘTE-publicat in STAREA NATIUNII.ro- RadioMetafora.ro

  17. Nicolae Merkel (batranul) a spus:

    Vedeti domnule Dragnea ca datorita unor ofiteri de stare civila (sau functionari de stare civila) apar asemenea anomalii in actele de stare civila precum numele de familie al domnului Johannis. Pacatul al mai mare este ca domnia sa (Klaus Johannis) nu cunoaste (desi a fost sau este primar de municipiu) ca exista posibiliattea conmform legilor in vigoare ca (orice cetatean, inclusiv domnul Johannis) sa ceara oficiulöui de stare civila unde i s-a inregistrat nasterea sa-i scrie numele de familie in limba materna fara a trebui sa plateasca vreun ban si asta imediat fara a mai astepta. Daca un primar de municipiu nu cunoaste (legile tarii) acest lucru ma-ntreb oare la ce ne asteptam de la un primar de comuna????

    Vă place sau Nu vă place? Thumb up 1 Thumb down 2

  18. Pingback: CINE ESTE TEUTONUL ,KLAUS IOHANNIS”SASE CASE “HINGHERUL DE COPII”,CARE SE VREA PRESEDINTE AL ROMANIEI SI SCRISOAREA MARIEI ILIUT ,BUNICA CELOR TREI COPII TRAFICATI DE KLAUS WENER IOHANNIS CATRE O FAMILIE CANADIANA,ADRESATA LUI ION ILIESC

  19. linaura a spus:

    astia toti trebuiesc dati afara din posturi si bagati in puscarii…
    dar cu judecatori diferiti…
    ROMANIA ARE O MARE BELEA PE CAP… CU SASII NEMTII UNGURII SI TZIGANII…

    Vă place sau Nu vă place? Thumb up 3 Thumb down 3

  20. Iulian a spus:

    Bravo băieţi! Dacă aţi ajuns să vă înjosiţi în asemenea hal încât să vă legaţi de casele lui Johanis, în timp ce ceilalţi candidaţi trăiesc săracii în garsoniere, înseamnă că aţi intrat în panică pentru faptul că sunteţi pe cale să vă pierdeţi scaunele şi vaca de muls care este statul român. Cu câtă trudă denigraţi omul care vrea să aducă o schimbare în această ţară, care ne poate reface relaţiile cu statele occidentale( în speţă cu Germania) , relaţii de care avem nevoie pentru relansarea şi crearea unui climat de încredere a României aşa cum a făcut-o regele Carol I, cu domnia căruia a început dezvoltarea unei Românii moderne. Din păcate, trebuie să ne aşteptăm la continuarea domniei PSD care prin oamenii politici(nici nu ştiu de ce-i onorez cu acest calificativ, mai bine incompetenţi) nu ştiu să conducă decât în folosul lor o ţară atât de bogată cu resurse şi oportunităţi nenumărate. Au la îndemână fonduri europene prin care s-ar putea crea în paralel şi locuri de muncă, însă în posturi de răspundere sunt puşi toţi proştii care nu ştiu să le acceseze, banul public este la discreţia oamenilor necinstiţi, instituţiile de stat nu fac controale evazioniştilor şi firmelor care nu-şi plătesc obligaţiile la fonduri obligatorii pentru că şpaga este în floare, toată lumea o vede o ştie numai la Bucureşti este o necunoscută. Astfel se trezesc berbecii că nu au bani la buget pentru pensii, salarii sau dezvoltare şi atunci vine marele înţelept şi economist al patriei şi impune taxe pe stâlp, pe carburanţi şi pe orice din care poate stoarce bani de la amărâtul de român scăzându-se consumul ceea ce duce la căderea economiei.Dar ce contează, el nu-i vinovat săracul deoarece habar nu are şi aşa se-ntâmplă când o ţară nu este condusă de specialişti ci de medici, avocaţi sau procurori care se pricep la domnie pozând în oameni frumoşi şi capabili foarte vocali, dar nu la conducere, guvernare şi management. Clasa aceasta de nevrednici care pe lângă că fură, mai au şi salarii de lux împreună cu directorii companiilor de stat( şi alţii) care sunt plătiţi gras pentru a falimenta unităţile economice, nu sunt interesaţi decât de afacerile lor asigurându-se în 2-3 mandate că vor avea asigurat viitorul lor şi al generaţiilor viitoare. Tocmai de aceea asistăm azi la lupta aceasta frenetică de:,,care pe care’’ indiferent de mijloace, folosindu-se în luptă toate armele ce n-au nimic în comun cu civilizaţia şi bunul simţ. Aşa că dragă gloată votează-i tot pe aceşti indivizi care ne vor ţine în subdezvoltare şi sărăcie încă în următorii 50 de ani, căci proştii îşi merită soarta.

    Vă place sau Nu vă place? Thumb up 2 Thumb down 0


*

*

Opțional puteți adăuga imagini (JPEG)

 

Știri din aceași categorie:


Top