Elena Udrea – Dosar de Investigatie – Biografie

Elena Udrea – Dosar de Investigatie – Biografie

Biografia, cariera si afacerile blondei de la Cotroceni, Elena Udrea

Nume intreg: Elena Gabriela Udrea

Date Biografice:

Data Nasterii: 26 Decembrie 1973
Starea Civila: Casatorita

Experienta Profesionala:

Consilier de Stat, Seful Cancelariei Presedintelui, Administratia Prezidentiala, 2005

Consilier General al Municipiului Bucuresti, Presedinte Comisia Juridica si de Disciplina, Primaria Municipiului Bucuresti, 2004 – 2005

Membru Fondator Fundatia “PROEUROPA”, din 2004

Avocat, Cabinet Individual de Avocatura, “Udrea Elena Gabriela”, din 1997

Studii:

M.Sc. Universitatea Nationala De Aparare “Carol I”, Doctorand In Stiinte Militare

Universitatea Nationala De Aparare “Carol I”, Masterat in Securitate si Aparare Nationala

Universitatea Nationala De Aparare “Carol I”, Colegiul de Management al Resurselor Apararii, Educational si al Achizitiilor

Universitatea Nationala De Aparare “Carol I”, Colegiul National De Aparare “Carol I”, Seria A XIV-A, Expert in Securitate si Aparare Nationala
Universitatea Crestina “Dimitrie Cantemir”, Facultatea de Studii Juridice si Administrative,  Bucuresti
Liceul Teoretic Bogdan Petriceicu Hasdeu, Buzau


Cariera Politica:

Deputat in Colegiul 25 Circumscriptia 42 Bucuresti, din Noiembrie 2008
Secretar Executiv Partidul Democrat, Decembrie din 2006

Consilier De Stat, Seful Cancelariei Presedintelui, Administratia Prezidentiala, 2005

Consilier General al Municipiului Bucuresti, Presedinte Comisia Juridica si de Disciplina, Primaria Municipiului Bucuresti, 2004 – 2005

Principalele Realizari in Plan Politic:

Deputat In Urma Castigarii Alegerilor din 30 Noiembrie 2008 in Colegiul 25 Circumscriptia 42 Bucuresti

Secretar Executiv Partidul Democrat, Decembrie din 2006

Membru al Partidului Democrat din Februarie 2006

Consilier General al Municipiului Bucuresti din Partea Aliantei D.A.


Activitatea Stiintifica:

5 Lucrari stiintifice si articole in domeniul Geopoliticii si Globalizarii:

- “Geopolitica Spatiului Marea Neagra- Caucaz”, Coautor

- “Mediul International Si Uniune Europeana”, Coautor

- “Profilul Geopolitic al Bazinului Marii Negre si Caucazului”, Coautor

- “Perspectivele Strategice ale Regiunii Marii Negre in Viziunea S.U.A. Interesele Romanesti si Miza Resurselor Energetice din Regiune”, Autor

- “Globalizarea-Concept, Dimensiuni si Procese”, Coautor


Limbi Straine:

 

Engleza – Bine
Franceza -Bine

Italiana – Bine

Elena Udrea, supranumita malitios de presa “blonda de la Cotroceni”, este de profesie avocat si ca ocupatie   deputat PD-L.

Nascuta pe 26 decembrie 1973 la Buzau, Elena Udrea s-a casatorit civil pe 26 decembrie 2003, la Consulatul roman din New York, cu Dorin Cocos.

:film: Blonda de la Turism – Bendeac feat. Delia Matache


Cea mai importanta functie detinuta in stat a fost cea de consilier prezidential in timpul mandatului Basescu, intre februarie si octombrie 2005, pe cand era membru PNL.

Din decembrie 2008 pana in octombrie 2009, Elena Udrea a fost ministru al Turismului in Cabinetul Emil Boc I, guvernul din care a facut parte fiind demis prin adoptarea unei motiuni de cenzura de catre Parlament.

In decembrie 2009, Elena Udrea a fost desemnata sa faca parte din noul Cabinet Emil Boc, preluand portofoliul Dezvoltarii si Turismului. Guvernul Boc II a fost investit de Parlament pe 23 decembrie 2009.

Este secretar executiv al Partidului Democrat-Liberal si are propriul sau birou individual de avocatura, “Udrea Elena Gabriela” .

Activitate politica:

- Din decembrie 2009 este ministru al Dezvoltarii si Turismului in Guvernul Boc II

- In octombrie 2009 a fost pentru cateva zile ministru interimar al Mediului

- ministru al Turismului din decembrie 2008 pana in octombrie 2009 in Guvernul Boc I

- deputat PD-L de Bucuresti din noiembrie 2008

- Secretar Executiv al PD-L din decembrie 2006 pana in prezent

- S-a inscris in PD in februarie 2006, dupa ce a demisionat din PNL

- Consilier de Stat, seful cancelariei presedintelui Traian Basescu, intre februarie-octombrie 2005

- Consilier General al Municipiului Bucuresti, Presedinte Comisia Juridica si de Disciplina, in perioada iunie 2004 – februarie 2005

- In 2004, a fondat Fundatia “PROEUROPA” 2004

Activitate stiintifica:

- A publicat urmatoarele lucrari: “Geopolitica Spatiului Marea Neagra- Caucaz”, “Mediul International si Uniune Europeana” , “Profilul Geopolitic al Bazinului Marii Negre si Caucazului”, “Globalizarea-concept, dimensiuni si procese”, la toate fiind coautor.

- A scris si a publicat singura carte: “Perspectivele Strategice ale regiunii Marii Negre in viziunea S.U.A. Interesele romanesti si miza resurselor energetice din regiune“.

“Presedintele” Norvegiei

Cel mai mediatizat moment al carierei Elenei Udrea a fost in aprilie 2005, cand a fost invitata lui Robert Turcescu, la Realitatea TV. Pe atunci seful administratiei prezidentiale, Elena Udrea si-a dovedit cu aceasta ocazie lacunele la capitolul cultura generala si integrare europeana.

Intrebata cum apreciaza stirea conform careia “presedintele” Norvegiei va propune organizarea unui referendum care sa urmareasca retragerea acestei tari din UE, daca Romania si Bulgaria vor deveni membre ale Uniunii, Udrea a declarat ca situatia prezentata nu o ingrijoreaza, fiind convinsa ca, pana la momentul integrarii, astfel de probleme vor fi solutionate.

Raspunsul corect era insa ca stirea este falsa, deoarece Norvegia nu este membra UE si nu are presedinte, fiind monarhie constitutionala. Seful statului este, din ianuarie 1991, regele Harald al V-lea.

Demisia de la Cotroceni

Numele Elenei Udrea si al sotului sau, Dorin Cocos, au fost legate in special de “cuplul” Adrian Petrache-Alexandru Bittner, despre acesta din urma presedintele Traian Basescu spunand ca patroneaza “mafia personala a lui Adrian Nastase”. Din aceasta cauza, Elena Udrea a demisionat din functia detinuta la Palatul Cotroceni.

“Astazi, 21 octombrie 2005, am luat decizia de a demisiona din functia de Consilier de Stat in cadrul Administratiei Prezidentiale. Am constatat ca ori de cate ori lupta Presedintelui impotriva marii coruptii a facut un pas inainte, atat asupra mea, cat si asupra altor persoane care sustin acest demers necesar, s-au declansat atacuri profund nedrepte si cu o virulenta pe care numai teama de aplicare a legii o poate explica.

Chiar daca nici una dintre acuzatiile care mi s-au adus de catre mass-media nu demonstreaza apartenenta mea la vreun grup de interese economice nelegitime, nu doresc ca prin insinuarile repetate la adresa mea, sa devin o vulnerabilitate a demersurilor Presedintelui Romaniei.

Consecventa principiilor care au determinat prezenta mea in echipa presedintelui si deplin increzatoare in puterea acestuia de a duce pana la capat reformarea societatii romanesti, voi ramane in continuare un suporter activ al presedintelui Traian Basescu”".

- se arata in comunicatul Elenei Udrea.

Biletelul roz

In ianuarie 2007, Elena Udrea a starnit un scandal politic de amploare gratie unui biletel roz. Ea a sustinut la o emisiune televizata ca, in perioada in care a lucrat la Palatul Cotroceni, premierul Tariceanu i-a scris presedintelui Basescu, cerandu-i sa intervina la Parchet “pentru Dinu Patriciu”.

“Imi amintesc ( … ) ca am primit chiar o scrisoare de la domnul Tariceanu in care ii cerea domnului presedinte Traian Basescu, in scris deci, era un carnetel, ceva cu antet, nu-mi aduc aminte foarte bine, ii cerea sa intervina la Parchetul General pentru domnul Patriciu si anexa pe spatele acelei hartii, punea inclusiv date despre proces si firma Rompetrol”.

– a povestit Udrea.

“Imi amintesc ca am mers la domnul presedinte si i-am dat hartiile si nu mi-am dat seama exact cum sa procedez. Dansul le-a luat si le-a aruncat dupa mine si a spus: asa inteleg mafiotii sa conduca tara si sa conduca Guvernul”,.

- a relatat Udrea.

Fosta consiliera de la Cotroceni a mai spus ca biletelul cu pricina, “de culoare roz sau galbena, sau ceva asemanator,” ar trebui sa mai existe in arhivele de la Palatul Cotroceni pentru ca, “in mod normal, se arhiveaza tot“. Udrea a adaugat ca scrisoarea nu era o adresa oficiala, ci “o rugaminte de a interveni“.

Traian Basescu a admis imediat existenta biletului invocat de fosta sa sefa de Cancelarie, a solicitat ca acesta sa fie cautat in arhiva, apoi l-a prezentat presei.

“Draga Traiane,

1. Iti trimit alaturat un document redactat de Petromidia in legatura cu cercetarile care au loc.

2. Daca ai ocazia sa vorbesti la Parchet despre subiect?

- asta continea faimosul biletel.

Interventia “blondei de la Cotroceni” a aruncat viata politica autohtona in haos. Opinia publica a explodat, iar atacurile presedintelui inspre Palatul Victoria i-au determinat pe liberali sa inceapa sa caute noi parteneri de guvernare. Parchetul s-a sesizat, insa cazul a ramas fara efecte juridice.

Parcarile Dalli

Subiect de acuze a constituit si Dalli Exim SA, firma care administreaza toate spatiile de parcare din centrul Bucurestiului, infiintata de Dorin Cocos si Adrian Petrache, in 1993.

In iulie 2008, Sorin Oprescu, primarul general a Capitalei, a reziliat contractul cu Dalli.

Elena Udrea i-a multumit edilului pentru reziliere:

Nu pot decat sa ii multumesc domnului Oprescu! De patru ani de cand sunt in politica, sunt atacata permanent din cauza contractului firmei Dalli cu Primaria Capitalei”.

Ea a explicat ca adversarii sai politici au continuat sa puna activitatea Dalli in seama sa, desi contractul exista din 1995, de cand era inca studenta, iar sotul sau a vandut actiunile pe care le detinea inca din iunie 2004.

“Acum, nu pot decat sa ma bucur ca nu mai exista, deoarece mi-ar fi creat o problema in plus, nemeritat, in campania electorala care urmeaza. In aceeasi ordine, pentru a ma scapa de toate minciunile care mi se imputa, il rog pe domnul Oprescu sa rezilieze si contractele firmelor Euroconstruct, ale domnilor Casuneanu si Umbrarescu. Sigur, daca ele exista si daca il lasa PSD”.

- declara atunci Elena Udrea.

Scandalul de la Constanta

Dupa alegerile locale din iunie 2008, Elena Udrea a fost trimisa pe post de coordonator sa faca ordine in organizatia PD-L Constanta, o filiala care a avut rezultate slabe la scrutin.

Liderii locali nu i-au recunoscut autoritatea si au ales o conducere interimara, nerecunoscuta de la centru. Amenintati cu excluderea din PD-L, contestatarii Elenei Udrea au reusit sa extinda revolta in tot judetul:

“Eu am invatat de la cel mai mare om politic al tarii ca, atunci cand nu valorezi in voturi, sa ai vocea mica, pe masura procentului”.

- spune Udrea.

Elena Udrea face ordine in PD-L Constanta

Elena Udrea a venit luni cu mandat clar la Constanta: sa faca ordine in filiala locala PD-L. Desemnata impreuna cu Valeriu Stoica responsabil pentru organizatia framantata de tensiuni interne si externe, Udrea a aplicat masurile drastice pentru care primise instructiuni. Primul pas a fost excluderea din partid a finei presedintelui Traian Basescu, Narciz Amza, proaspat consilier local, care a votat impotriva deciziilor partidului (pentru validarea pe postul de consilier local a fostului pedelist Danut Moisoiu, cartita lui Radu Mazare, si pentru invalidarea sefului de filiala, Ion Popescu).

Decizia a lamurit rapid combatantii ca lucrurile vor fi transate in favoarea “noului” PD-L, din care nu vor face parte nici rudele presedintelui daca nu sunt loiale partidului sinonim cu Traian Basescu. Agitatia de la filiala a fost organizata de exclusul Danut Moisoiu, care a trimis oameni sa o intampine pe Elena Udrea. Ei au spus ca sunt membri ai organizatiei municipale si de tineret convocati la sedinta Biroului Permanent Judetean.

Publicul neinvitat si galagios a trebuit evacuat din sala, intrucat discutiile s-au purtat in cadru restrans. La final, rezultatul era cel asteptat: lider interimar este Ion Popescu, succesorul impus al lui Stelian Dutu.
Partidul incepe sa munceasca“, a decretat Elena Udrea, care a tinut sa spuna ca filiala nu va mai fi acum o anexa a PSD. Peste o saptamana, Biroul Permanent National va valida noua conducere de la Constanta, care trebuie sa isi gaseasca membri de incredere:

“Oamenii au avut curaj sa vorbeasca deschis, acum, pentru prima data. Organizatia municipala, condusa de fapt de Moisoiu, era aservita lui Mazare si asta nu se va mai intampla. Pana la urma, inteleg si mentalitatea constantenilor: de ce sa votezi sluga, cand mai bine votezi stapanul? Este vina noastra ca nu am aratat adevarata fata a lui Mazare, ca nu i-am facut destula opozitie”.

Invitata la televiziunea locala condusa de liberali, Elena Udrea a recunoscut ca a fost sceptica intai de potentialul lui Ion Popescu, care este noua imagine PD-L Constanta – un partid deschis “oamenilor de valoare“:

“Eu am primit insarcinarea de la partid sa ma ocup de Constanta dupa retragerea lui Vasile Blaga. Sunt mare iubitoare de mare, un turist vechi de Mangalia si Vama Veche, asa ca am acceptat cu bucurie coordonarea organizatiei”.

- a declarat secretarul general al PD-L.

Din echipa locala vor face parte Dorel Onaca, parul cu care Traian Basescu a spart carul cu oale de la Constanta, si poate chiar si Stelian Dutu.

“Este loc in echipa pentru toata lumea, echipa nu inseamna premii, inseamna munca.

Cat despre ideea ca PD-L sa se delimiteze de Traian Basescu, este asa o aberatie… ce-ar fi daca Traian Basescu s-ar delimita de PD-L!? Eu am invatat de la cel mai mare om politic al tarii ca, atunci cand nu valorezi in voturi, sa ai vocea mica, pe masura procentului”.

Cei exclusi au contestat insa decizia prin care au fost dati afara din partid. Ei s-au bucurat de sprijinul mai multor primari si consilieri din localitati ale judetului, dar si de al altor membri ai organizatiei. Ei au acuzat actuala conducere interimara, inclusiv in doua scrisori trimise liderului PD-L Emil Boc, de faptul ca a pornit o vanatoare de vrajitoare si ca foloseste practici “securisto-comuniste” impotriva membrilor organizatiei. In plus, ei au spus ca pentru rezultatele slabe de la alegeri trebuie sa-si asume raspunderea si Elena Udrea si Valeriu Stoica, care raspund de filiala.

Deputatia sau demisia

La alegerile parlamentare din toamna lui 2008, Elena Udrea a candidat pentru un loc de deputat. Ea a fost aleasa   intr-un colegiu uninominal din sectorul 6 al Capitalei. In iulie 2008, Udrea a declarat ca va demisiona din functia detinuta in PD-L, daca devine parlamentar in urma alegerilor din noiembrie.

“Daca nu voi reusi sa intru in Parlament candidand la Bucuresti imi voi da demisia din functia de secretar executiv, considerand ca nu pot aduce voturi suficiente partidului”.

- a subliniat Elena Udrea.

Din fericire pentru Elena Udrea, desi nu a obtinut din prima mandatul de deputat cu 50%+1, ea a devenit parlamentar ca urmare a redistribuirii.

Ministru al Turismului

Din decembrie 2008 pana in decembrie 2009, Elena Udrea a indeplinit functia de ministru al Turismului in Guvernul Boc I. Prima sa reusita a fost obtinerea unui buget de 20 de ori mai mare pentru ministerul sau in 2009 fata de 2008, in plina criza economica.

Inca de la inceputul mandatului, Udrea a avut initiative controversate. Prima dintre acestea este introducerea tichetelor de vacanta. Ideea a devenit ordonanta de urgenta, adoptata de Guvern in februarie 2009.

Tichetele de vacanta se acorda angajatilor, urmand sa fie utilizate doar pe teritoriul Romaniei si numai de persoanele pe numele carora au fost emise. Tichetele de vacanta sunt emise de catre unitati specializate, autorizate de Ministerul Finantelor Publice, si se pot folosi doar pentru achizitionarea de pachete de servicii turistice in unitatile turistice avizate de Ministerul Turismului.

Tichetele de vacanta au termen de valabilitate un an de la data emiterii, iar valorile nominale permise pentru tichetele de vacanta sunt de 10, 20, 30, 40 si 50 de lei. Contravaloarea tichetelor de vacanta nu se ia in calcul la stabilirea venitului salarial.

Presa a speculat ca interesul Elenei Udrea in promovarea acestor tichete este dictat de hotelurile detinute de sotul sau.

O alta idee a Elenei Udrea este ca Romania va avea de castigat daca promoveaza mitul Dracula, pentru a atrage turistii la Castelul Bran. “Este de mare interes sa promovam mitul Dracula. Este foarte important si trebuie sa-l folosim pentru ca el exista deja in mintea turistilor”, a spus Udrea, in martie 2009.

Asta dupa ce, in ianuarie, tot ea considera ca Dracula nu mai poate fi un brand turistic reprezentativ pentru tara noastra.:

“Cred ca atat de mult s-a batut moneda pe acest personaj istoric incat nu ne mai putem gandi a mai face un brand turistic din el”.

-   spusese anterior Elena Udrea.

Udrea si Formula Renault,pe filiera PD-L Brasov

“Sponsorizarea” de 50.000 euro pe care Ministerul Turismului i-a acordat-o tanarului pilot auto Mihai Marinescu, participant in Formula Renault, nu pare sa ofere mari avantaje noului brand al Romaniei.
Tatal lui Marinescu face parte dintr-un grup de afaceristi si politicieni ai PD-L Brasov, implicati impreuna intr-un lant de afaceri, de la turism la presa. Brasovul, fief PDL, a primit si cei mai multi bani de la bugetul Turismului.

Ministerul condus de Elena Udrea a incheiat un contract de promovare a brandului de tara “Romania – Land of Choice”, in valoare de 50.000 euro, cu firma care il sustine pe pilotul Mihai Marinescu in campionatul mondial de Formula Renault. District SRL este o importanta firma de transport din Brasov, detinuta de Bogdan Marinescu, tatal pilotului, care si-a sustinut financiar fiul in mai multe campionate automobilistice din lume.

Ca in multe alte cazuri insa, o suma de bani publici nu pica niciodata dinpura intamplare. Marinescu senior este sau a fost partener intr-o multime de afaceri cu politicieni locali ai PDL si cu alti oameni de afaceri.

Toti impreuna sau in grupuri mai mici, ei controleaza afaceri in mass-media brasoveana, in turismul local, in industria metalurgica, hoteliera sau in tranzactiile bursiere. Astfel, in 2002 Bogdan Marinescu pune pe picioare la Brasov agentia de turism Rotour Web, transformata ulterior in Be Free Travel, alaturi de Vasile Kraila, consilier local PDL, Ioan Marcu, consilier judetean PDL si vicepresedinte PDL Brasov, si de Mircea Rata, consilier local PDL. Despre Vasile Kraila presa locala din Brasov a scris ca are mai multe dosare penale la activ, doua pentru conducere sub influenta alcoolului si unul pentru emiterea de file cec fara acoperire. Ioan Marcu are o avere impresionanta: trei terenuri in Buzau, doua apartamente in Bucuresti, unul in Mallorca (Spania), dar si o casa si doua spatii comerciale in Brasov. Un alt actionar, Adrian Barsan, este managerul American Hospitality Academy, scoala de training pentru managementul hotelier si din domeniul turismului. Panglica Academiei a fost taiata cu mare fast la Brasov, in acest an, de catre Elena Udrea.
La aceasta agentie de turism mai sunt actionari si alte persoane influente pe plan local. Constantin Teodorescu, Ion Gheorghe si Ioan Georgescu au fost actionari la fabrica de produse cosmetice si de igiena Norvea Brasov, cumparata de gigantul Colgate-Palmolive. Ei “s-au imbogatit” cu 25 milioane euro in 2006, cand americanii le-au cumparat actiunile. Cei trei, alaturi de Bogdan Marinescu, au fost de-a lungul vremii actionari si la Independenta Sibiu, fosta platforma industriala privatizata, care acum produce utilaje pentru constructii si alte echipamente industriale. Grupul are afaceri si in mass-media: Marinescu, alaturi de consilierii PDL Ioan Marcu si Mircea Rata, dar si de Enache Stoica, Luchian Morosanu si Valer Secelean, detine firma Tipotex, editoare a cotidianului Transilvania Expres. Aproape toti actionarii agentiei de turism detin impreuna si postul de radio local Tex FM, prin societatea Radio Direct SRL.

Bogdan Marinescu mai detine impreuna cu unii dintre partenerii sai si casa de brokeraj si tranzactii pe bursa SSIF Romintrade. Slabiciunea Elenei Udrea pentru Brasov, judet controlat politic de PDL, nu sta in maruntisul de 50.000 euro pe care fiul unui apropiat al PDL Brasov i-a primit. Ea s-a concretizat anul acesta prin cea mai mare suma acordata de Ministerul Turismului unor autoritati locale din Romania: 7,5 milioane euro pentru autoritatile din Brasov. si judetul Hunedoara, un alt fief PDL controlat de cuplul Monica si Tiberiu Ridzi, a primit 6,8 milioane euro.

Romania pe pista

La doar 20 de ani, pilotul Mihai Marinescu nu pare sa aiba nevoie de banii ministerului condus de Elena Udrea, daca e sa ne luam dupa afacerile tatalui sau. Totusi, pe pagina de internet a echipei sale scrie ca “participarea lui Mihai este ocazionala, neavand bugetul necesar semnarii unui contract pe tot sezonul”. 50.000 euro de la Elena Udrea prind bine. Marinescu este considerat de presa de specialitate o tanara speranta a pilotajului romanesc. World Series by Renault este un campionat de talie medie, considerat un fel de trambulina a tinerilor piloti catre marile echipe din Formula 1. Fost campion la karting, Marinescu a mai concurat la campionatele de Formula BMW sau Formula Master.

In 2009 totusi Marinescu a alergat doar in sapte curse, neocupand nici un loc pe podium si nici o plecare din pole-position. Contractul de promovare oferit de Ministerul Turismului pare sa mizeze tocmai pe succesele lui Marinescu si pe acoperirea televizata pe care acesta o va primi. Masina si echipamentul sau vor avea inscriptionat, alaturi de alti sponsori, brandul turistic al Elenei Udrea: “Romania – Land of Choice”. Un alt aspect care se pare ca nu a interesat ministerul este acoperirea mediatica. Cele sapte curse din campionatul de Formula Renault sunt transmise in direct doar in Spania, Rusia, Portugalia, Franta, Belgia, Serbia, Muntenegru si in America Latina, de televiziuni locale.

Monica Iacob Ritizi si Elena Udrea-tun de 86 milioane de euro

Un mega tun de 86 de milioane de euro este pus la cale de ministrul tineretului si sporturilor, Monica Iacob Ridzi. In tandem cu colega sa de guvern, ministrul turismului, Elena Udrea. Afacerea telegondola pentru Parang este un jaf din bani publici.
Monica Iacob Ridzi are de mai mult timp un proiect faraonic pentru Valea Jiului. O telegondola in masivul Parang. Un proiect stralucitor pe hartie, dar ireal daca incepi sa cercetezi datele problemei. Dar mai ales unul care duce cu gandul la o escrocherie de mari proportii. Senatorul de Hunedoara, Cosmin Nicula, spune ca este vorba de un “jaf din bani publici”. Pe scurt, ministerul Tineretului si Sporturilor condus de Monica Iacob Ridzi a pus o garantie 500.000 de euro pentru o licitatie organizata de primarul Petrosaniului, Tiberiu Ridzi, sotul dnei ministru, pentru respectiva telegondola. Senatorul Nicula spune ca oricine isi poate da seama ca este vorba de pseudolicitatie consultand anuntul de participare nr. 80366 din 18 iunie anul curent. El spune ca este unul din cele mai mari tunuri post decembriste. Sotia Ridzi, sotul Ridzi impreuna cu omul de afaceri, Adrian Violin Gardean,

“Vor sa incaseze prin frauda mai mult de 86 de milioane de euro pentru o telegondola inutila, care costa, cu toate acareturile din jurul ei, maxim 20 de milioane de euro“.

-   spune senatorul.

Fezibilitate de 53 miliarde


Senatorul Cosmin Nicula mai spune ca inceputul jafului l-a constituit efectuarea unui studiu de fezabilitate acordat printr-o licitatie masluita clanului Gardean. Mai precis, o firma a acestuia, Centrul Profesional de Proiectare si Cadastru S.A Petrosani, a incasat fabuloasa suma de 53 de miliarde de lei.

Proiect cu explicatii halicinante

Pe site-ul sau de internet, Monica Iacob Ridzi sustine proiectul telegondolei din masivul Parang vorbind de cifre halucinante. Ea spune ca pe masiv vor urca cu telegondola 300.000 de turisti pe sezon. In realitate in momentul de fata circula maxim 10.000 de turisti, capacitatea de cazare fiind la aceasta ora de 625 de camere. Chiar daca printr-o minune ar exista cei 300.000 de turisti visati de dna Ritzi acestia nu ar avea unde sa stea in masivul Parang.

Escrocheria

Escrocheria, spune insa senatorul Nicula, vizeaza pretul. Telegondele de tipul celei care va fi instalata in Parang mai exista si la Sinaia, Azuga si Predeal. Dincolo de faptul ca nu si-au demonstrat utilitatea, preturile de executie in cazurile pomenite variaza intre 8 si 15 milioane de euro. Firma Doppelmayer, care va face lucrarea in Parang, a montat o telegondola de mari dimensiuni la Lake Tahoe, in Nevada (Statele Unite) si care a costat 20 de milioane de euro. In acest caz avem o diferenta de cel putin 65 de milioane de euro.

Documentatia licitatiei lasa loc la jaf

Conform senatorului Nicula, in documentarea de atribuire a licitatiei sunt prevederi ciudate care indica ca jaful a fost programat. Se spune astfel ca “autoritatea contractanta isi rezerva dreptul de a suplimenta cantitatea de lucrari din categoria celor solicitate prin caietul de sarcini”. Prevederea deschide calea cresterii pretului. Mai pe romaneste, Primaria municipiului Petrosani poate cere marirea pretului cu inca 43.127.980 euro si astfel ajungem la suma de 86 de milioane de euro despre care se vorbeste ca ar fi miza proiectului.

Elena Udrea pregateste licitatia

Banii pentru telegondola vor veni de la Ministerul Turismului. Deja 30 de milioane de euro sunt in contul Primariei din Petrosani pentru licitatia care va avea loc probabil la inceputul lunii august. Intre timp, Elena Udrea, ministrul turismului, aterizeaza tot mai des in masivul Parang cu elicopterul personal al lui Violin Gardean. Evident la ciolhanuri participa si familia Ridzi.

Omul de casa al familiei  Ridzi

In judetul Hunedoara este de notorietate ca Adrian Violin Gardean este omul de casa al familiei Ridzi. Au mai facut si alte afaceri impreuna pe bani publici. Un alt tun a fost dat in 2007. Primarul Ridzi a preluat de la o firma a lui Gardean o epava de avion pe care a montat-o intr-un sens giratoriu din Petrosani pe post de monument. Gardean nu a platit 20.000 de euro taxa de mediu pentru scoaterea din uz a epavei, dar a primit 10.000 de euro de la Primaria dlui Ridzi.

Udrea si Loganurile…

In loc sa descalifice la licitatie firmele care au venit cu un pret mai mare decat maximul propus, Udrea a scos mai multi bani din buget.

Ministerul Turismului, condus de Elena Udrea, a cumparat noua Dacii Logan la un pret cu 50.000 de lei mai mare decat suma alocata initial. Si asta cu toate ca legislatia in vigoare nu permite depasirea bugetului initial. Povestea Loganurilor apare intr-un raport depus la Comisia parlamentara de ancheta de catre Unitatea pentru Coordonarea si Verificarea Achizitiilor Publice (UCVAP).

In luna aprilie 2009, ministerul a decis achizitionarea de masini in valoare de 840.336 de lei, impartite in 4 loturi. Lotul D se referea la achizitia a 9 masini, cu o valoare de 190.000 de lei. Au concurat, pentru acest lot, doua firme si ambele au cerut mai multi bani decat alocase ministerul. SC Automobile Dacia SA a cerut 236.044 de lei, iar Erebus Tehnice International 290.946 de lei.

Cum au cazut obstacolele legale

In acest moment, dorinta ministrului Udrea de a achizitiona rapid masini se lovea de prevederile legale. Potrivit HG 925/2006, oferta unui candidat este considerata inacceptabila daca “pretul inclus in propunerea financiara de paseste valoarea fondurilor care pot fi disponibilizate pentru indeplinirea contractului de achizitie publica respectiv”. Comisia de evaluare are obligatia de a respinge ofertele inacceptabile. In ajutorul ministrului avea sa vina Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice (ANRMAP).

Potrivit documentelor depuse la parlament, pe 2 iunie, membrii comisiei de evaluare s-au intrunit pentru a analiza raspunsul primit de la ANRMAP cu privire “la acceptarea unei oferte cu valoare mai mare decat valoarea estimata”.

Comisia a hotarat ca oferta financiara SC Automobile Dacia pentru lotul D este declarata “admisibila si casti gatoare”, pretul fiind “rezultatul liberei concurente”. Ministerul a semnat un contract pentru achizitionarea a noua loganuri. UCVAP mentioneaza in raportul trimis la parlament referitor la licitatia pentru toate loturile: “Comisia de evaluare a considerat ca toate ofertele sunt admisibile fara a lua in considerare faptul ca unele dintre acestea depaseau valoarea estimata pentru lotul respectiv, aceste oferte fiind, de fapt, inacceptabile potrivit HG 925/2006″.

Ce spun cei implicati?

Sefa ANRMAP, Cristina Traila,a furnizat un raspuns diplomatic la intrebarea “ce se intampla cand toate firmele care se prezinta la o licittatie vin cu oferte peste bugetul alocat?”. “In mod normal trebuie sa te incadrezi in buget”, a afirmat sefa ANRMAP.

Comisia Udrea

Ca urmare a unor dezvaluiri de presa, Camera Deputatilor a decis in vara anului 2009 infiintarea unei comisii parlamentare de ancheta care sa investigheze activitatea Elenei Udrea in fruntea Ministerului Turismului.

In septembrie 2009, comisia pentru verificarea sumelor cheltuite la Ministerul Turismului propunea Camerei Deputatilor sa solicite revocarea din functie a ministrului Elena Udrea, precum si urmarirea penala a acesteia pentru savarsirea si instigarea la infractiunea de abuz in serviciu, conflict de interese, neglijenta in serviciu si pentru incalcarea legii raspunderii ministeriale, luand in calcul atitudinea Elenei Udrea in raport cu activitatea forului de ancheta.

Forul condus de liberalul Ludovic Orban cere si verificarea cheltuirii banilor publici in cadrul contractelor de publicitate internationala cu Eurosport si CNN, privind programul “Paste in Bucovina”, evenimentul “Lumina la malul marii”, precum si in cazul concertului sustinut de Goran Bregovici si Wedding Funeral Orchestra la Mamaia.

Motive pentru verificarea sumelor cheltuite

Elena Udrea, are la dispozitie un buget de aproape 14 milioane de euro pe care ii poate toca anul acesta dupa bunul plac. Pe langa sumele cheltuite pentru participarea la targuri si expozitii sau reclame pe posturile de televiziune, Udrea isi poate permite tot felul de excentricitati: perdele in valoare de 75.000 de euro, portal de turism de 250.000 de euro, obiecte de protocol de sute de mii de euro, zeci de mii de euro pentru repararea si spalarea masinilor, 180.000 de euro pentru convorbiri telefonice samdp. Risipa banilor publici este facuta in conditiile in care Ministerul Turismului va fi desfiintat in cativa ani, asa cum spunea Traian Basescu la inceputul saptamanii.

Ministerul Turismului trebuie sa fie o institutie pe masura Elenei Udrea: cocheta, parfumata si bineinteles foarte curata. Planul de achizitii publice pe anul 2009, realizat de Ministerul Turismului, demonstreaza acest lucru cu prisosinta.

Udrea si-a dat frau liber imaginatiei in materie de design interior. Bugetul pentru anul acesta ii da voie sa achizitioneze perdele si draperii in valoare de 67.500 de euro. Dar si sa schimbe covoarele in unele birouri in limita bugetului de 1.000 de euro cuprins la capitolul “achizitia de bunuri si servicii”.

Amenajarile interioare sunt bugetate si la capitolul “Cheltuieli de capital”, unde sumele alocate sunt mult mai generoase: 8.000 de euro pentru mocheta, 8.000 de euro pentru jaluzele verticale si perdele, 12.000 de euro pentru mobilier de birou, 11.500 de euro pentru mobilier de computer si cate 8.000 de euro pentru amenajarea salilor de primire si salilor de conferinte. In total 75.000 de euro   de risipit   doar pentru perdele. Ministerul Turismului a transmis un comunicat de presa din care reiese ca din bugetul pentru perdele s-au praduit pana acum 34.010 lei, adica peste 8.000 de euro. Restul banilor pot fi cheltuiti pana la finele anului.

Ambianta placuta este asigurata prin achizitionarea de aranjamente florale (3.000 de euro), televizioare color (2.000 euro), filtre de cafea (500 euro), aparate de aer conditionat (1.000 de euro), pahare de sticla (500 de euro).

Udrea are la dispozitie 3.300 de euro pentru a cumpara hartie igienica, batiste, servetele de hartie pentru maini si pentru masa, 3.000 de euro pentru a cumpara odorizante de interior si 3.000 de euro pentru produse de curatenie. Dealtfel, curatenia in Ministerul Turismului se va face pentru un buget de 20.000 de euro, cheltuiti in urma unei cereri de oferta.

Plata facturilor la utilitati are si ea alocata un buget generos: 37.000 de euro pentru distributia de gaz, 37.000 de euro pentru energia electrica, 30.000 de euro pentru apa, 9.900 de euro pentru colectarea deseurilor menajere.

15.000 de euro – hartie pentru copiator

O parte din banii alocati Ministerului Turismului au fost cheltuiti pentru birotica si consumabile: 15.000 de euro pentru hartie de fotocopiatoare, 2.500 de euro pentru instrumente de scris, 3.000 de euro pentru suporturi de memorie si cate 2500 de euro pentru CD-uri si DVD-uri. Toate achizitionate direct de la ce societate doreste Udrea sau angajatii ministerului. La un pret mediu de 12 lei/topul de hartie, Ministerul poate cumpara anul acesta peste 6.000 de topuri de hartie care vor asigura functionarilor peste trei milioane de coli pe care sa promoveze activitatea ministerului.

Buna functionare a fotocopiatarelor si faxurilor este asigurata prin cumpararea a cartuse de toner in valoare de 65.000 de euro, cartuse de cerneala in valoare de 3.850 de euro, piese si accesorii de 7.000 de euro, servicii de intretinere si reparare in valoare de 10.000 de euro. {i intretinerea faxurilor beneficiaza de un buget de 5.000 de euro, in timp ce intretinerea computerelor se face prin achizitie directa in valoare de 5.000 de euro.

Parc auto ingrijit

Udrea a avut la dispozitie 186.741 de euro din bugetul ministerului si 13.000 de euro din finantari nerambursabile pentru achizitia de autoturisme. In urma licitatiei organizate au fost deja achizitionate 18 autoturisme care s-au adaugat la parcul auto de 15 masini mostenite de la Autoritatea Nationala pentru Turism. Dealtfel, Udrea a intentionat sa-si achizitioneze o limuzina ministeriala, dupa ce s-a plans presei ca masina Audi A4 pe care o are de la RA-APPS ii pune viata in pericol. In urma materialelor publicate de presa, Udrea a renuntat sa isi mai ia limuzina, in schimb s-a ingrijit de transportul oamenilor sai.

Plimbarile angajatilor cu masina au bugetat costuri de 38.000 de euro pentru benzina si motorina care vor fi achizitionate prin licitatie publica. Nu acelasi lucru se va intampla in cazul carburantilor achizitionati din strainatate, unde Ministerul Turismului are bugetate cheltuieli de 9.500 de euro pe care le poate gestina dupa bunul plac.

Intretinerea masinilor are alocata, de asemenea, un buget generos: 6.000 de euro pentru piese si accesorii pentru motoare, 2.000 de euro pentru piese de schimb si 2.270 de euro pentru pneuri. Cheltuielile pentru parcul auto nu se opresc insa aici. Serviciile de reparare si intretinere a masinilor, achizitionate prin cerere de oferta, costa 40.000 de euro pentru tara si 1.500 de euro pentru strainatate. Ministerul este grijuliu si a bugetat 50.000 de euro pentru asigurarea CASCO a automobilelor in tara si strainatate. Politele de tip RCA au alocat un buget de doar 5.000 de euro. Automobilele vor straluci de curatenie daca tinem cont ca ministerul are alocat un buget de 7.000 de euro pentru spalarea masinilor.

180.000 de euro pentru telefoane

Angajatii minsiterului beneficiaza si de un buget mai mult decat generos pentru comunicatii: 90.000 de euro pentru telefonie fixa, 90.000 de euro pentru telefoanele mobile, 15.000 de euro pentru servicii de internet, 9.300 de euro pentru servicii de televiziune prin cablu, 15.000 de euro pentru servicii postale de curierat. Bugetul de telefonie in valoare totala de 180.000 de euro se distribuie prin cere de oferta si negociere fara publicarea unui anunt. Intretinerea retelei telefonice costa si ea 6.000 de euro, la fel cat costa si modernizarea centralelor ministerului. Alte 8.000 de euro au fost alocate pentru repararea si modernizarea centralelor telefonice ale ministerului si 7.000 de euro pentru repararea telefoanelor.

Milioane de euro pentru promovare

Grosul cheltuielilor insa de abia acum incepe. Organizarea de targuri, expozitii, pavilioane nationale are alocat un buget de 1,72 de milioane de euro. Alte 486.000 de euro sunt destinate misiunilor care au ca rol cresterea circulatiei turistice si notorietatii Romaniei. La acestea se adauga 243.000 de euro pentru vizite educationale si de informare pentru presa si turoperatori.

Promovarea turismului consuma cea mai mare parte din buget: 240.000 de euro pentru inserturi publicitare in cataloagele marilor operatori turistici, 320.000 de euro pentru finantarea posturilor de radio si tv care realizeaza emisiuni de turism, 1,62 de milioane de euro pentru campanii de publicitate pe piata interna si externa, 1,29 milioane de euro pentru campanii de publicitate outdoor (!!), 500.000 de euro pentru instalarea de indicatoare rutiere, 250.000 pentru tiparirea de ghiduri turistice dar si 81.000 de euro pentru cumpararea de ghiduri turistice, harti sau cataloage gata tiparite.

In plus, 1,93 de milioane de euro din finantari externe nerambursabile vor fi folosite pentru constructia brandului turistic al Romaniei.

Ministerul are un buget de 149.393 de euro pentru servicii de transport aerian. Daca stam la ne uitam cu cata viteza se plimba dintr-o tara in alta insotita de un anturaj numeros, este foarte posibil ca aceste sume sa fie insuficiente. La bordul avioanelor, Udrea vrea sa se delecteze urmarind spoturile programelor de promovare a turismului romanesc. Totul pentru un buget de 81.000 de euro.

Siguranta calatoriilor este si ea bugetata: 15.000 de euro pentru asigurari medicale, achizitionate in baza normelor interne emise de minister. Odata ajunsa la destinatie, Udrea are un buget de 15.000 de euro pentru inchierierea de vehicule transport persoane cu sofer. Si ca sa nu ii oboseasca prea tare pe angajatii ministerului, Udrea isi poate angaja translator in limita unui buget de 15.000 de euro. Cu un buget de 15.000 de euro, MT poate transporta aerian marfuri, inclusiv obiecte de protocol cum ar fi pixuri, umbrele, brichete, memorie flash, suport mouse pentru achizitionarea si personalizarea carora dispune de un buget de 121.500 de euro. Atunci cand nu foloseste transportul de marfuri, angajatii ministerului au la dispozitie 121.500 de euro pentru expedierea materialelor publicitare.

Internet si consultanta de lux

Toate realizarile Ministerului Turismului dar si destinatiile turistice din Romania vor fi postate pe cel mai pretios site din tara, poate chiar si din lume. Udrea are de cheltuit un sfert de milion de euro pentru crearea, dezvoltarea si implementarea unui portal turistic.

Ministrul Turismului ii apreciaza foarte tare pe informaticieni. Crearea sistemului de autorizare on-line , a sistemelor de informare turistica si a sistemului de software pentru sustinerea activitatii de promovare are alocata un buget de 180.000 de euro. Reclama pe internet va costa si ea 145.000 de euro.

Ca sa fie sigura ca activitatile de promovare se bazeaza pe strategii coerente, Udrea a alocat un buget de aproape un milion de euro (875.000 de euro) pentru realizarea unui studiu de fezabilitate, servicii de consultanta si analiza (!!). Alte 130.000 de euro au ca destinatie realizarea de studii de piata privind turismul montan, sporturile de iarna si turismul balnear iar 95.000 de euro sunt pentru stabilirea stategiei de ecoturism si clasificarea structurilor de cazare.

Minister pentru Udrea

Presedintele Traian Basescu a sustinut, ca, probabil, peste cativa ani nu va mai fi nevoie de un minister al turismului, fiind suficienta o agentie guvernamentala pentru promovarea Romaniei in strainatate. Cu alte cuvinte Ministerul Turismului exista atata timp cat este condus de Elena Udrea.

“Turismul ca segment economic suta la suta privat nu are nevoie de un minister. Noi avem nevoie de un minister pana cand problemele turismului vor fi readuse in prioritatile reale. Cred ca acum avem nevoie de el, dar nu stiu daca vom mai avea si peste zece ani, cand lucrurile vor fi in regula”.

- a declarat seful statului.

El a precizat ca, dupa ce Ministerul Turismului nu va mai exista, va fi suficienta o agentie guvernamentala pentru promovarea Romaniei in lume.

Ministru interimar al Mediului

Pe 1 octombrie 2009, ministrii PSD au demisionat din Cabinetul Boc, in semn de protest fata de revocarea din functie a ministrului de Interne, Dan Nica.

Premierul a anuntat, dupa demisia in bloc a PSD-istilor, componenta noului Guvern. Astfel, Elena Udrea, ministrul Turismului, devenea interimar la ministerul Mediului.

“Din fericire, turismul are legaturi cu numeroase domenii, precum mediul, agricultura, transporturile si nu imi va fi greu sa ma impart intre cele doua ministere in scurta perioada in care voi gestiona si Ministerul Mediului”, a spus Udrea, la preluarea noului mandat.

“Ministerului Mediului functioneaza in continuare, suntem pe acelasi program de guvernare si pe masura ce voi identifica prioritatile in zilele cand voi fi ministru voi face declaratii suplimentare. Voi avea o discutie cu Nemirchi pentru a afla ce este in desfasurare, nu exista nici o problema, lucrurile merg in continuare, oricat ar dura acest mandat vom reusi sa continuam acest plan”, a declarat Elena Udrea, intr-o conferinta de presa. Aceasta sustine ca a identificat ca ministru al Turismului si probleme care tin de mediu, ceea ce ii va face munca mai usoara la acest minister.
“Avem tinte precise pe care vrem sa le rezolvam dintre cele care mi-au fost supuse atentiei la Ministerul Turismului. Trebuie gasite solutii la probleme legate si de turism si de mediu. Este mai usor acum ca poti sa ai decizia si intr-o parte si in cealalta”, a mai spus Udrea. Ministrul Turismului este de parere ca, indiferent de durata mandatului sau interimar, va reusi sa continue proiectele incepute deja de Nicolae Nemirschi si ca va rezolva si problemele noi pe care le va identifica.

Primul guvern demis prin motiune de cenzura

Elena Udrea a facut parte din primul guvern roman care a fost demis prin adoptarea unei motiuni de cenzura. Guvernul condus de Emil Boc a picat, pe 13 octombrie 2009, in urma votului acordat de parlamentari motiunii de cenzura “11 impotriva Romaniei”. Din cei 471 de parlamentari, 254 au votat pentru, 176 au votat impotriva, patru voturi au fost anulate, iar 23 de senatori si deputati au absentat. Din momentul anuntarii rezultatului votului, Guvernul Boc I este considerat demis, fiind pentru prima data in istoria Romaniei, dupa 1989, cand un guvern pica in urma unei motiuni de cenzura.

Ministru si la Dezvoltare

In decembrie 2009, presedintele reales Traian Basescu l-a insarcinat tot pe Emil Boc sa alcatuiasca un guvern. Elena Udrea a fost desemnata ministru al Dezvoltarii si Turismului. Cabinetul Boc II a primit investitura Palrmanetului pe 23 decembrie 2009 cu 276 de voturi pentru si 135 impotriva. La preluarea portofoliului Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea a spus ca institutia pe care o va conduce va incerca sa vanda 9.000 de locuinte ANL in 2010 si sa se “apropie” de 43.000 de locuinte reabilitate termic.

Presa internationala – despre Elena Udrea

Die Welt despre Elena Udrea: O “Glamour Girl” administreaza miliarde de euro

Elena Udrea nu scapa de comentariile acide din presa europeana. Dupa ce mai multe cotidiene britanice au publicat saptamana trecuta o serie de articole in care se refera la mentinerea ei in noul Guvern Boc in ciuda rezultatelor comisiei parlamentare care i-a anchetat activitatea, a venit si randul publicatiei germane Die Welt care, in ultima zi a anului 2009, publica un material deloc magulitor pentru ministrul roman. Jurnalistii germani fac referire atat la aparitiile Elenei Udrea in revistele mondene, numind-o o “Glamour Girl”, dar si la relatia apropiata pe care o au atat ea cat si sotul ei, un om de afaceri foarte bogat, cu presedintele Traian Basescu. Publicatia reaminteste ca Elena Udrea a fost supusa in calitate de ministru al Turismului unei anchete parlamentare care a urmarit cu atentie modul in care a gestionat fondurile publice si isi exprima ingrijorarea cu privire la faptul ca, primind si ministerul Dezvoltarii Regionale, aceasta va gestiona aproape 3,7 miliarde de euro din fonduri europene.

Sunday Times: Elena Udrea, protejata presedintelui, va controla 3,7 miliarde de euro

Sunday Times publica un articol intitulat “Da, ministre, ai un portofoliu mare”, insotit de o fotografie, in care afirma ca decizia de a o numi ministru pentru dezvoltare regionala pe Elena Udrea celebra pentru ipostazele sexy in care a pozat, dar si pentru acuzatii de coruptie, este controversata. Bugetul Europei destinat ajutarii Romaniei, una dintre cele mai sarace tari ale Uniunii Europene, a fost plasat in mainile unui ministru care pozeaza in lenjerie intima pentru reviste glossy si care a fost vizata de acuzatii de coruptie, scrie Sunday Times. Elena Udrea, parlamentar la 36 de ani, casatorita cu un om de afaceri controversat pe plan local, a fost numita in fosta tara comunista ministru responsabil pentru dezvoltare regionala, relateaza Bojan Pancevski, corespondentul de la Bruxelles al publicatiei britanice. Udrea, care a pozat in bikini in sedinte foto profesioniste, va controla bugetul de 3,3 miliarde de lire (3,7 miliarde de euro) destinat dezvoltarii constructiilor, infrastructurii si turismului din Romania.

O ancheta parlamentara asupra activitatii ei ca ministru al turismului a recomandat deschiderea unei anchete penale cu privire la modul in care a folosit banii publici. Ea a respins acuzatiile spunand ca sunt motivate politic, iar procurorii au decis ca acuzatiile sunt nefondate, precizeaza saptamanalul britanic.

Elena Udrea a iesit in evidenta ca protejata a presedintelui Traian Basescu in contextul acuzatiilor ca firme cu legaturi cu sotul ei au primit bani publici pe durata mandatului sau. Ziarele din Romania au facut speculatii in legatura cu apropierea sa de presedinte, dar ea insista ca relatia lor este “strict profesionala”, explica publicatia britanica. “Este revoltator sa-i incredintezi ei controlul asupra unei parti importante din fondurile UE pentru Romania”, a declarat Alina Mungiu-Pippidi, fondatoarea unui ONG care pledeaza pentru transparenta. “Are o relatie speciala cu presedintele si companiile sotului ei si-au sporit profiturile sub actuala administratie”, spune Pippidi, citata de Sunday Times. Afacerile asociate cu sotul ei, Dorin Cocos, includ un fost monopol asupra parcarilor din Bucuresti si interese extinse in proiectele de constructie finantate public. Udrea a demisionat din postul de consilier al presedintelui dupa acuzatii ca bani publici au ajuns la asociati de afaceri ai sotului ei, reaminteste saptamanalul britanic. Sunday Times precizeaza in incheiere ca Bruxelles-ul a instituit un sistem de monitorizare a luptei anticoruptie din Romania si Bulgaria.
Nu este pentru prima data cand numirea Elenei Udrea atrage atentia presei occidentale. Agentia UPI a scris la 23 decembrie ca numirea unui ministru controversat in Romania la conducerea dezvoltarii regionale i-a alarmat pe oficialii europeni, potrivit observatorilor. Si UPI amintea ca Elena Udrea a pozat in lenjerie intima pentru reviste glossy si a relatat ca a fost acuzata de favoritism si a fost cercetata de procurori in legatura cu fondurile publice folosite in campanii media. “Numirea ei i-a alarmat pe analistii europeni”, scria UPI care o citeaza tot pe Alina Mungiu-Pippidi cu o declaratie similara celei din Sunday Times. De fapt, materialul UPI se inspira dintr-un articol publicat in 22 decembrie de EUobserver si intitulat “Un ministru controversat va superviza fondurile UE in Romania”. Articolul prezenta ascensiunea politica rapida a Elenei Udrea si acuzatiile de coruptie care i-au fost aduse, dar amintea si de gafa sa din 2005 cand a spus ca Norvegia este republica prezidentiala, membra a UE.  Alina Mungiu-Pippidi  a declarat pentru EUobserver ca a incredinta fondurile UE Elenei Udrea este “pur si simplu scandalos”, in timp ce jurnalistul Dan Tapalaga critica lipsa de expertiza tehnica a Elenei Udrea pentru a-si asuma noul ei rol. Biroul Elenei Udrea a respins insa acuzatiile privind lipsa de calificare pentru administrarea fondurilor europene reamintind ca in calitate de ministru al turismului Udrea a supervizat programe finantate de UE. Comisia Europeana a spus ca nu comenteaza numiri individuale de ministri in tarile membre, dar a notat ca Bruxelles-ul imparte cu autoritatile romane responsabilitatea de a se asigura ca fondurile UE sunt cheltuite corect. “Prima responsabilitate pentru selectarea proiectelor care pot beneficia de finantare UE revine statelor membre. Ele trebuie sa demonstreze ca fiecare proiect individual intruneste toate criteriile cerute. Daca nu reusesc sa faca asta, Comisia poate suspenda plati sau poate cere returnarea fondurilor atribuite incorect”, a explicat pentru EUobserver Dennis Abbott, purtator de cuvant al comisarului pentru politici regionale. Toate proiectele care primesc bani de la UE trebuie sa respecte pe deplin legislatia comunitara in ceea ce priveste transparenta licitatiilor si a regulilor de achizitii, a adaugat oficialul european.

Presa italiana despre Elena Udrea

“Pupila lui Basescu” s-a distins in campanie utilizand “fonduri suspecte” in favoarea presedintelui. Jurnalistii de la “Gente”, una dintre cele mai cunoscute reviste italiene, scriu despre numirea “ex-modelului” Elena Udrea in functia de ministru, dar si despre fondurile europene pe care fostul consilier prezidential le va gestiona. Ziaristii italieni scriu si despre “fondurile suspecte” folosite in favoarea presedintelui reales, Traian Basescu. “Romanca Elena Udrea, ex-model, a fost investita cu gestionarea banilor UE”. Ziarul noteaza ca oficialii de la Bruxelles au fost uimiti sa constate ca “s-au folosit fonduri suspecte in timpul campaniei electorale a presedintelui Basescu si s-au incredintat achizitii publice sotului manager”, scriu jurnalistii italieni. Elena Udrea, ministrul de 3 miliarde de euro, este considerata de catre autorul articolului o protejata a lui Traian Basescu, seful statului fiind descris drept “nasul Elenei in politica”. “Pupila lui Basescu (care s-a prezentat la aceste alegeri ca omul anti-coruptie) s-a distins imediat in campania electorala a presedintelui reconfirmat gestionand fonduri publice suspecte in favoarea acestuia”, se arata in articol. “Este un fapt clar ca Guvernul Romaniei este sub lentilele expertilor economici ai UE. Bruxelles-ul avertizeaza: Vom veghea asupra destinatiei fondurilor europene gestionate de Elena Udrea”, mai noteaza jurnalistii italieni. La finalul lunii decembrie, jurnalistii de la The Sunday Times scriau ca Udrea va gestiona fondurile europene destinate tarii noastre, desi a fost in centrul mai multor scandaluri politice.

Bine spune colegul nostru Ion Spanu

Insa, intre toate darurile otravite pe care vi le-a oferit Basescu, Elena Udrea mi se pare bomboana de pe coliva. Agramata la fiecare pas, grandomana pina la patologic, Elena sau Gabita, cum i s-a spus pina la 16 ani, este expresia parvenitismului perfect. Cind a aparut prima oara la televizor – mai tineti minte? -, tuta din Plescoi s-a repezit sa-l puna la punct pe presedintele Norvegiei, chiar daca acesta era ditamai regele! Si ce-a zis poporul?

“A gresit, minca-i-as limba, dar uite ce frumos da cu mopul si ce minunat tricoteaza!”


Nici acum, in ceasul al doisprezecelea, cinci milioane de romani n-au inteles ca, votindu-l pe Basescu, voteaza, implicit, si pentru revenirea in Guvern a Elenei Udrea! Si iat-o acum lafaindu-se ore intregi in emisiunea lui Dan Diaconescu, dindu-ne inca o lectie despre analfabetism si impostura! Scurt, ca sa nu va enervez, iata doua exemple. Zice Elena: “Cind eram mica, voiam sa ma fac spioanca”! I-auzi briul, frate! Spioanca? DEX-ul zice ca femininul de la spion e “spioana”, nu “spioanca”! E ca si cum i-ar spune cineva Elenei Udrea ca e ministroaica a Turismului! Al doilea exemplu. Elena incerca sa-l ia la misto pe Hrebenciuc, vorbind de importanta “flacarei violete”! Copiii de clasa a cincea sint lasati repetenti daca spun asa ceva, caci forma articulata pentru genitivul si dativul de la “flacara” este “flacarii”, nu “flacarei”! Elena Udrea e ministru? Bravos, natiune! Halal sa-ti fie!

Sursa: (AIM)

 

Brandul lui Udrea, sub semnul scandalului – Explore the Carpathian garden

Ministrul Turismului, Elena Udrea, a lansat, la sfârşitul lunii trecute, la Shanghai, brandul turistic al României, cu sloganul “Explore the Carpathian garden” dar, în numai câteva ore, în România, a izbucnit un scandal demn de primele pagini ale ziarelor internaţionale.

O audienţă formată din câteva sute de persoane, printre care foştii mari sportivi Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi şi Ilie Năstase, o scenă desprinsă din vremurile lui Stefan cel Mare jucată de tineri chinezi, un concert al naistului Gheorghe Zamfir şi declaraţiile pompoase şi lacrimogene ale ministrului Turismului, Elena Udrea. Acesta a fost cadrul în care mult aşteptatul brand turistic al României a văzut lumina zilei.

“In acest moment, nu cred că există o persoană mai emoţionată ca mine, mai mândră de cetăţenia ei şi mai încrezătoare în ţara pe care o reprezintă”.

- a spus Elena Udrea în discursul care a precedat lansarea brandului, dar, în scurt timp, emoţia oficialului avea să fie înlocuită de un şir de explicaţii pe care ministrul a fost nevoit să îl dea jurnaliştilor. Aşa se face că, în timp ce Elena Udrea povestea cu patos că brandul scoate în evidenţă tot ce are România mai frumos, mai interesant şi mai pur, la Bucureşti televiziunile de ştiri şi agenţiile de presă vuiau de informaţii potrivit cărora o companie de soft din Bucureşti a reuşit să înregistreze două site-uri care conţin elemente din noul slogan al brandului de ţară cu opt zile înainte ca acesta să fie lansat oficial. In plus, au existat voci care au afirmat că sloganul ar fi un plagiat, în timp ce oamenii de rând s-au declarat şocaţi de preţul pe care Ministerul Turismului l-a plătit în acest scop.

Logo-ul şi sloganul, alese din peste zece variante

Potrivit Ministerului Turismului, brandul de ţară, care a fost lansat la Expoziţia Mondială 2010, organizată la Shanghai, îşi propune să fie o invitaţie de nerefuzat pentru explorarea “grădinii carpatice”. Logo-ul este creat în culori vii, predominant nuanţe de verde, dar şi albastru, galben şi portocaliu iar în centrul său apare scris “România” într-un font rotund, parcă scris de mână, fiecare literă fiind colorată în două-trei nuanţe de verde. Deasupra brandului, în partea dreaptă, apare un element grafic asemănător unei frunze de-a lungul unei ape curgătoare. ¨Sloganul “explore the Carpathian garden” este plasat în partea de jos a imaginii, scris într-un font mai comun, de culoare verde şi înclinat spre dreapta. Brandul a fost prezentat publicului abia după ce Consiliul de Brand, care include reprezentanţi ai asociaţiilor din turism şi ministerului de resort, l-au votat din mai multe variante. Lucia Morariu, fost secretar de stat în turism şi proprietarul agenţiei Eximtur, a declarat că brandul a primit votul final la ultimul consiliu de brand în cadrul căruia THR a prezentat mai multe variante de identităţi vizuale cu diferite imagini. In plus, sloganul “explore the Carpathian garden” a fost votat de consiliul de brand din peste zece variante, printre care “to be explored”, “only for travellers” sau “old country, new emotions”. Din consiliul de brand au mai făcut parte George Copos şi Radu Enache, proprietarul lanţului hotelier Continental, dar şi reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării şi ai Ministerului Afacerilor Externe.

Doi afacerişti, cu o secundă mai deştepţi ca Udrea

La scurt timp după lansarea brandului, site-urile de ştiri anunţau că o companie de soft din Bucureşti a reuşit să înregistreze două site-uri care conţin elemente din noul slogan al brandului de ţară cu opt zile înainte ca acesta să fie lansat oficial. Acest lucru este de neconceput în condiţiile în care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a cheltuit 900.000 euro pentru brandul de ţară. “Scurgerea de informaţii” a fost posibilă din cauza faptului că subordonaţii lui Udrea şi compania care a predat drepturile de autor au uitat să îl înregistreze pe Internet, în condiţiile în care sloganul “explore the Carpathian garden” va beneficia de o campanie publicitară internaţională. Aşa se face că “carpathiangarden.ro” a ajuns să fie înregistrat de Crossbyte Solutions SRL, companie deţinută de Cristian Gherghe, în timp ce, pe domeniul .com, pagina “carpathiangarden” a fost înregistrată, tot pe 21 iulie, de către acelaşi Cristian Gherghe. Acesta din urmă le-a povestit jurnaliştilor că ar dori să dezvolte site-ul într-un portal de promovare a turismului. Nimeni nu îşi explică în mod oficial cum au aflat cei doi afacerişti, pe 21 iulie, care va fi sloganul turistic al României în condiţiile în care “explore the Carpathian garden” a fost publicat de presă abia pe 28 iulie. Luat la întrebări de jurnalişti, Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a strâns din umeri declarând că nu ştie cum s-a lucrat la brand şi că acesta a fost predat ministerului odată cu drepturile de autor. “Nu mă pricep la branduri şi mărci, dar acest produs a fost achiziţionat în urma unei licitaţii publice de la o mare companie de branding din lume. Din punctul nostru de vedere suntem în deplină legalitate”, s-a scuzat Elena Udrea.

Acuzaţii grave de plagiat

Nici nu s-a stins bine un scandal că a izbucnit altul. Aşa se face că bloggerii şi presa din ţară au început să scrie şi să publice imagini care arată că un element al logo-ului folosit de Ministerul Turismului seamănă foarte mult cu cel folosit de companii private. Aşa se face că THR a fost acuzată că a “plagiat” imagini găsite pe internet. In timp ce unii spun că sursa de inspiraţie pentru frunza stilizată aflată deasupra mesajului “Romania – explore the Carpathian garden” ar fi un proiect britanic de autobuze ecologice numit Change Transport, alţii compară logo-ul brandului cu imagini care pot fi cumpărate de oricine, la un preţ modic, de pe site-ul shutterstock.com. In plus, au fost jurnalişti care au scris că o imagine asemănătoare a fost folosită pe un banner al companiei Oltchim. Pe blogul Inpolitics.ro, Bogdan Tiberiu Iacob aminteşte despre un alt scandal, în jurul brandului de ţară care a izbucnit în 2005. Atunci Agenţia pentru Strategii Guvernamentale, condusă, pe atunci, de Valeriu Turcan, actualul purtător de cuvânt al preşedinţiei, a pus pe picioare un ditamai proiectul, “Branding Romania”, estimat la peste zece milioane de euro, din care s-au cheltuit o parte importantă. “Mai precis, Turcan a format un grup de creiere, având în comun bunele relaţii cu Băsescu, între care se numărau Horia-Roman Patapievici, Emil Hurezeanu, Ioan T. Morar, Claudiu Săftoiu, Theodor Stolojan ori Răzvan Ungureanu şi care ar fi trebuit să aleagă brandul potrivit. S-au făcut studii asupra percepţiei românilor, în mai multe ţări europene, s-au cheltuit bani grei, dar când s-a ajuns la organizarea unei licitaţii internaţionale pentru crearea efectivă a brandului, nu s-a prezentat, în mod stupefiant, nicio companie”, scrie Bogdan Tiberiu Iacob. De această dată, brandul este realizat de asocierea THR – Asesores en Turismo, Hoteleria y Recreacion SA – Taylor Nelson Sofres. Potrivit Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, THR-TNS este una dintre cele mai prestigioase firme de branding din lume, care a construit branduri de turism pentru ţări ca Argentina, Spania, Croaţia. Crearea şi promovarea brandului turistic, finanţate din fonduri europene, fac parte dintr-un proiect de promovare a potenţialului turistic al României, pentru care sunt alocaţi 75 milioane de euro până la finalul anului 2013. In cazul în care acuzaţiile de plagiat se vor confirma, responsabilă va fi THR-TNS, întrucât Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a anunţat că a prevăzut o serie de obligaţii contractuale în sarcina companiei în ceea ce priveşte drepturile de proprietate intelectuală. De asemenea, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a anunţat că s-a asigurat că elementele brandului sunt înregistrate la OSIM.

Litoralul, marginalizat

De parcă toate acestea nu ar fi fost suficiente, declaraţiile ministrului Turismului au fost menite să stârnească un nou val de reacţii ostile. Elena Udrea a declarat, la Shanghai, că România nu poate practica turism de masă, pentru că litoralul este afectat de starea infrastructurii şi de lipsa de interes a investitorilor şi autorităţilor locale. “Litoralul nu este un produs competitiv pe plan internaţional”, a spus Udrea într-o conferinţă de presă după lansarea brandului turistic. Ea a adăugat că această concluzie a reieşit din studiile de cercetare realizate la crearea brandului, rezultatul a aproape un an de muncă şi a peste 10.000 de interviuri. Această declaraţie i-a nemulţumit profund pe operatorii turismului de litoral care au acuzat oficialul guvernamental de faptul că, deşi ţărmul Mării Negre găzduieşte aproape jumătate din capacitatea de cazare a României, a fost lăsat de izbelişte din simplul fapt că în judeţul Constanţa este la putere un alt partid decât cel aflat la guvernământ.

Sursa: www.qmagazine.ro


Lista Elenei Udrea

In 2010 au fost anunţate atribuiri de săli de sport în valoare totală de aproape 44 de milioane de euro » Gazeta a luat la mînă fiecare anunţ şi a sesizat că 53 din 69 de săli sînt în sate, comune şi oraşe cu primari PD-L » Conform listei hotărîte prin ordinul Elenei Udrea, un copil dintr-o localitate cu primar PNL are de 15 ori mai puţine şanse să aibă acces la o sală de sport decît un copil cu primar PD-L!

Lista salilor de sport atribuite de catre Elena Udrea, AICI

 

VA RECOMAND:

Oda Elenei inchinata Conducatorului Iubit


Votează articolul



Articole pe aceași temă



27 Comentarii

  1. Pingback: Tweets that mention Elena Udrea - Dosar de Investigatie -- Topsy.com

  2. Pingback: Cu capul sus dar ignorat de toata lumea « Hai ca se poate!

  3. livia a spus:

    Investigatia d-tra este incompleta deoarece nu aveti date despre activitatea de politie politica si de securista a Elenei Udrea:

    D-l Marius Minea de la HALUCI-NATION.RO a facut o constatare pe care mass-media romaneasca ,in totalitatea ei ,a ascuins-o ,dar care a ajuns in atentia FEJ:


    Agentia de Investigatii Media dezvaluie planurile de protectie contrainformativa prin care blonda de Plescoi a dispus demararea operatiunilor de bruiaj online pe bani publici, inca din luna septembrie a anului trecut. Consilierii loiali au fost insarcinati cu crearea unui departament secret pentru protejarea imaginii ministresei cu ambitii prezidentiale , pe Internet.

    Cei din serviciul respectiv – repetam, e secret, deocamdata restul angajatilor nu stiu de el, nu apare pe state, dar este bine platit, surse indicand chiar banii personali ai doamnei Cocos – trebuie sa frunzareasca zilnic netul si sa caute tot ce apare negativ despre Ministerul Turismului si Dezvoltarii Regionale, dar mai ales despre Elena Udrea. Apoi trebuie sa porneasca o campanie de comentarii pozitive care sa schimbe sensul celor din articolul cu pricina. Sunt vizate marile ziare cu domenii de Internet, Agentii de presa, bloguri de atitudine care inregistreaza trafic etc. Serviciul cu pricina se afla intr-o alta locatie, nu in cladirea ministerului, de el se ocupa direct unul dintre consilierii personali – Ana Maria Topoliceanu – si are deocamdata 15 angajati, urmand sa se extinda la 25, care vor monitoriza Netul in trei schimburi 24 din 24 de ore.

    Probabil ca multi administratori de domenii de media au remarcat ca atunci cand apare un articol negativ despre Elena Udrea, in replica, o cohorta de comentatori se repede sa refaca imaginea lezata a doamnei ministru. Ne bucura faptul ca nici Agentia de Investigatii Media nu este ocolita de oamenii Elenei. Le dam insa un sfat. Sa cumpere mai multe IP-uri, sa nu mai scrie toti din acelasi loc. Exista oferte pe Internet ca la 75 de euro poti cumpara pe viata 255 de IP-uri diferite. Asta daca tot vor sa faca lucrurile temeinic. Apoi, e bine sa ascunda locatia IP-urilor cu pricina, pentru ca pe acesta, fixat si folosit in sectorul 1 al Capitalei, noi l-am putut localiza foarte usor. E drept cu o marja de eroare de 50-60 de metri. Dar cu putin efort putem da si adresa exacta. (Agentia de Investigatii Media)”

    http://mariusmina.blogspot.com/2010/05/elena-udrea-isi-confectioneaza-un.html

    Acest “SERVICIU”ESTE FOARTE ACTIV PE ZIARE.COM,PROSITUATE ALE ELENEI UDREA SI HOTZI SCOSI DIN ARESTURILE POLITIEI AU EXPRESII DE O VIOLENTA EXTRAORDINARA, SE FAC AMENINTARI CU MOARTEA,iar acesti indivizi nu sunt straini nici de atacurile asupra ziaristilor in plina strada:

    Iata o mostra de amenintare cu moartea aparuta pe ziare.com cu cateva zile inainte da Victor Ciutacu sa fie atacat in mall:

    “Uitati aici cum pe ziare.com se accepta amenintarile cu moartea ale sustinatorilor PDL-isti::

    Cleo4

    02.08.2010, 22:38

    ai grija pe unde mergi

    ai grija pe unde traversezi,
    ai grija ce mananci,
    ai grija ce bei.

    ti-am aflat cele 2 ip-uri de la care postezi
    ti-am aflat obiceiurile,
    ti-am aflat drumurile zilnice.

    iti stim mersul,
    iti stim aratarea.

    ai mare grija, echipa face totul.
    tu esti singura si nu ai pe nimeni ”

    Cleo4

    02.08.2010, 22:41

    ar fi pacat de parintii care te-au crescut pna la 38 de ani sa te planga

    la ei te gandesti? ”

    http://www.ziare.com/radu-berceanu/ministrul-transporturilor/berceanu-fmi-sprijina-privatizarea-cfr-marfa-1032867

    Iata cat de eficient este Serviciul Secret al lui Udrea Elena de pe Internet:

    http://mariusmina.blogspot.com/2010/05/elena-udrea-isi-confectioneaza-un.html “(sursa ziare.com)

    In acelasi timp este foarte importanta legatura Elenei Udrea CU FOSTI CRIMINALI SECURISTO-CEAUSISTI:

    http://www.exploziv-news.ro/afaceri-mafie/565-securitii-de-ieri-niro-itii-de-azi-i-udrea-confidenta-lor.html

    Vă place sau Nu vă place? Thumb up 0 Thumb down 0

    • fortif a spus:

      Asa-i Livia, multumim de informatii.
      Normal, acest dosar de investigatie, este un dosar deschis.
      Noi doar am deschis acest dosar, urmand ca si prin ajutorul primit din partea voastra, a vizitatorilor acestui site, sa-l completam cu noi date.
      Deci, asteptam informatii din partea voastra!

      Vă place sau Nu vă place? Thumb up 0 Thumb down 0

  4. Pingback: Romania trezeste-te!!! « Hai ca se poate!

  5. Brad a spus:

    Da, da, … investigatia dvs. este incompleta deoarece ati omis sa spuneti ca s-a casatorit din dragoste !
    :) )))))

    Vă place sau Nu vă place? Thumb up 0 Thumb down 0

    • fortif a spus:

      @Brad,
      Am notat si am completat cu insemnarea: A fost dragoste la prima vedere a conturilor lui Cocos :D

      Vă place sau Nu vă place? Thumb up 0 Thumb down 0

  6. Costi a spus:

    Dna Udrea ar trebui sa fie incurajata si ar face mult mai multa treaba.

    Vă place sau Nu vă place? Thumb up 0 Thumb down 0

  7. Marius Adrian Porojnicu a spus:

    E. UD{a ÅŸi}REA
    de Marius Adrian Porojnicu

    Ghinionul meu,în viaÅ£ă:
    -Adevăr spun,draga mea-
    Ceasul rău, pisica, trei’ÅŸpe
    Åži….blonda udă ÅŸi rea !

    Cerebral, mi-am făcut viaÅ£a,
    După viziunea mea:
    Åži’n politică-mi văd scopul,
    Urmărindu-l, tot aÅŸa !

    Când tocmai credeam că-i bine,
    Că totu-i pe placul meu,
    Iat-o, numa’ că…. apare :
    Blonda udă, cu tupeu !

    Ce sa mai gândesc la rece:
    Cu bastonul incomod,
    Cu gândul la nurii blondei,
    Fiori reci ÅŸi’n gât un nod… !

    OpoziÅ£ia ? ‘i blocată,
    Criza? Nu ÅŸi-a găsit omu’ !
    Åži-bucată cu bucată-
    Scăpăm : de ne ajută Ciomu !
    ……………………………………….

    Pixul meu{nebun, desigur!}
    Pamfletist, gata d’atac !
    {Sigur că…se schimbă treaba,
    Dacă-s primit în iatac…}

    * Acesta este un pamflet : orice asemănare cu persoane cunoscute, este intâmplătoare !
    –––––––

    {Publicata in volumul de versuri “Calatori prin timp”,editura Cacucci 2010}

    Vă place sau Nu vă place? Thumb up 0 Thumb down 0

  8. Marius Adrian Porojnicu a spus:

    NuÅ£ă,dă-mi o Å£âÅ£ă !
    de Marius Adrian Porojnicu

    Intr-o zi, de dimineaÅ£ă,
    Mă trezi cu NuÅ£a mea:
    -Hai să-Å£i fac casă la Å£ară:
    Să ne zbenguim in ea !

    Voi{care n’-o ÅŸtiÅ£i pe NuÅ£i}
    Tre’ sa ÅŸtiÅ£i ca NuÅ£i-i tare:
    Face tot ce-ÅŸi pune’n gînd
    Åži-i turistă’n dezvoltare !

    Aşadar, Nuţi-turista,
    Mi-a promis casă la Å£ară !
    Phi,ce-o să ne mai distrăm:
    Zi de vară până’n seară !

    Intr-un vis, mă văd,cu NuÅ£i,
    La Å£ară : doar eu ÅŸi ea !
    {Butonând telecomanda,
    Stând întinÅŸi pe canapea !}

    …………………………………

    Plictisit de filme proaste,
    Sau de mersul în caruÅ£ă,
    De programe nesimţite, strig :
    Mai NuÅ£ă, dă-mi o Å£âÅ£ă !

    Acesta este un pamflet: orice asemanare cu persoane reale, este pur-intamplatoare !

    Vă place sau Nu vă place? Thumb up 1 Thumb down 0

  9. Marius Adrian Porojnicu a spus:

    Frunza-i frunză…
    de Marius Adrian Porojnicu

    I-a căzut :frunza aceea,
    Care pare “second hand” !
    Frunza ceea frăÅ£ioare,
    Pus’acoperiÅŸ la brand !

    Åž’uite că acu-i rămasă,
    Nudă : deci,…cu brandu’ gol !
    E urâtă,sau frumoasă ?
    ‘N România?Cam nasol… !

    Vă place sau Nu vă place? Thumb up 0 Thumb down 0

  10. livia a spus:

    Circula pe Internet:

    “Elena Udrea e fiica unui Å£igan din PleÅŸcoi, ÅŸofer de autobuz (angajat la Intreprinderea JudeÅ£eană de Transport Local Buzău, pe autobuzele 6 ÅŸi 7), decedat in martie 2009 si inhumat pe sest la Ghencea de fie-sa. Åžoferul se numea Dumitru (dupa alte surse, Gheorghe) Udrea (Nea Mitică), originar din Pietrosu. Intr-o zi, acesta a făcut o cursă lungă-lungă, pînă în comuna lui Nicolae LabiÅŸ, Mălini (jud. Suceava). Acolo a întîlnit-o pe Maria Veliceasa (nascuta in 1951), femeie de serviciu la Dispensarul din localitate. Cei doi s-au căsătorit, iar la 26 decembrie 1973 s-a născut un copil de sex feminin, care avea să primească două nume: Elena Gabriela. Faptul ca este o tiganca imputzita a fost recunoscut de Madalin Voicu, care a declarat, invitat fiind la una din emisiunile lui Mihai Morar, ca: \”Ma abtin, pentru ca Elena Udrea este co-etnica mea. Nu vreau sa spun mai multe, dar stiu ce vorbesc, pentru ca le cunosc \”pedigree-ul\” tuturor. Sunt sigur de ce spun\”, a declarat artistul si omul politic de origine rroma. Bunicul din partea mamei, Vasile Veliceasa, a fost un betiv puturos, care avea ca avere 2 bordeie si ceva teren din care vindea cate o bucata cand ramanea fara bani. Casatorit de 2 ori, a avut 8 copiii: 4 i-a tinut in batatura (IoniÅ£ă, Paraschiva, Garofa ÅŸi Gheorghe) iar pe ceilalti 4 i-a dat la caminul pentru copii fara posibilitati (Costică, Pavel, Viorica ÅŸi Maria, viitoare mama a parasutei). Familia Udrea a locuit în Plescoi, apoi in gazdă la Buzău incepand cu 1979 cand Gabriela avea 6 ani, în casa unei femei pe nume Mariana Dragomir, contabilă la ADAS; soÅ£ul acestei femei lucra pe acelaÅŸi autobuz, cu schimbul, cu Mitică Udrea. Tot acolo s-a angajat si Maria ca taxatoare de bilete pe autobuz (cum era pe atunci). Atunci cînd Elena Gabriela Udrea era în clasa a VI-a (la scoala nr. 16), familia s-a mutat la o altă adresă in Buzau. In ultimele clase de liceu (facut la B.P.Hasdeu, intre 1988-1992), fata a început să-ÅŸi \”alerge caii\”, devenind, efectiv, prostituată. In mod concret, ea \”presta\” la o matroană pe nume PetruÅ£a, care Å£inea un bordel clandestin, în două apartamente, pe aceeaÅŸi scară (unul lîngă altul), dintr-un bloc cu 4 etaje, situat în Cartierul Micro V din Buzău. \”Tanti\” PetruÅ£a îi făcea \”lipeala\” ÅŸi cu clienÅ£i din BucureÅŸti, unde \”eleva\” GăbiÅ£a se ducea cu trenul, dar se întorcea cu limuzina, plină de bani ÅŸi atenÅ£ii. MiliÅ£ia de Moravuri din Buzău o avea în evidenÅ£ă. La ÅŸcoală, Ciocănitoarea Woodrea mergea tîrîÅŸ-grăpiÅŸ, fiind aproape repetentă. După ce s-a mutat cu familia de la PleÅŸcoi – la Buzău, la vîrsta de 6 ani, Elena Udrea ÅŸi-a petrecut verile în satul Pietrosul (comuna Costesti), situat pe Valea Buzăului, la bunicul din partea tatălui (Gheorghe Udrea, zis Cantoneru), unde acesta avea o moÅŸtenire de familie. Aici l-a cunoscut pe Cătălin Predoiu, care, ÅŸi el, venea, în timpul verii, la bunici, care locuiau la capătul uliÅ£ei, în acelaÅŸi sat. Mai mare cu cca. 6 ani decît ea, Cătălin Predoiu i-a devenit bun prieten. Legătura lor a fost una trainică (se pare că tălîmbul ăsta, cu gură de babă, a fost primul ei amant), ulterior, \”împerecherea\” stînd la baza ascensiunii politice a \”independentului\” Predoiu. Prietenia din copilărie ÅŸi adolescenÅ£ă dintre Elena Udrea ÅŸi Cătălin Predoiu este necunoscută publicului larg, care nu a priceput, nici pînă astăzi, cum acest Neica-Nimeni a cîÅŸtigat încrederea Dictachiorului Traian Băsescu ÅŸi a rămas ministru în mai multe variante de guvern, cu sau fără partid la spate. Acest mutulică a introdus-o în cercurile \”bune\” ale tinerilor din Buzău ÅŸi a sfătuit-o să dea admitere la liceul pe care îl absolvise el, cu 2 ani mai devreme (B.P. HaÅŸdeu), secÅ£ia limbi (?!) străine. Unul dintre prietenii lui Cătălin Predoiu, poreclit Papuc, a fost cel care a prezentat-o pe tarfotina Gabriela (aÅŸa cum o ÅŸtiau colegii de clasă ÅŸi anturajul pe Elena Udrea) celebrei matroane locale \”Tanti PetruÅ£a\”. \”Tanti PetruÅ£a\” a fost cea care a propulsat-o mai departe, în cercurile prostituÅ£iei din BucureÅŸti, aceasta fiind în legătură cu unul dintre faimoÅŸii \”peÅŸti\” ai Capitalei anilor \’90, Ion Răget, poreclit PrinÅ£iÅŸoru\’. \”Tanti PetruÅ£a\” îi furniza, la comandă, PrinÅ£iÅŸorului, pe bază de comision, \”prospătură\” pentru străinii cazaÅ£i la Intercontinental, în marea lor majoritate arabi ÅŸi turci, care se dădeau investitori străini aflaÅ£i în prospectarea pieÅ£ei. Prietena ÅŸi partenera Nimfei din PleÅŸcoi, Beatrice Comăniceanu, l-a cunoscut, ÅŸi ea, foarte bine, pe putregaiul Răget, pe care l-a ÅŸi apărat în instanÅ£ă, cam prin anul 2002, cînd acesta a primit cîÅ£iva ani cu suspendare (apoi, borfaÅŸul a fugit în Spania). In paralel, Elena Udrea ÅŸi prietena ei, Beatrice Comăniceanu, mergeau \”la produs \” ÅŸi în zona căminelor studenÅ£eÅŸti de la GrozăveÅŸti. Acolo e un restaurant-bordel, al arabului Nassar (cumnat cu parlamentara PSD Rodica Nassar), unde se culcau, pe bani, mai ales cu studenÅ£i mediciniÅŸti (tot arabi). Generalul Cornel Baltă ÅŸtie totul despre \”cartea de muncă\” a Elenei Udrea. PrinÅ£iÅŸoru\’ a fost cel care i-a făcut Elenei Udrea cunoÅŸtinÅ£ă cu tiganul Dorin CocoÅŸ, un obscur biÅŸniÅ£ar, care aducea marfă din Turcia ÅŸi o vindea în bazar. E adevărat ce spune în presă, \”avocata\” Beatrice Comăniceanu, că l-au cunoscut pe CocoÅŸ într-un club, dar probabil că acolo era ÅŸi \”ÅŸeful\” lor, Răget. In tot ceea ce face, de cel puÅ£in 15 ani încoace, Elena Udrea se serveÅŸte de practicile de \”magie neagră\” ale cunoscutei vrăjitoare Cati, de la Mărăcineni, bună prietenă cu mama Elenei Udrea (aproape de PleÅŸcoiul natal al tatălui ei). Se pare că aÅŸa le-a sucit minÅ£ile lui Dorin CocoÅŸ ÅŸi Traian Băsescu. Prin farmece ÅŸi magie neagră, făcută de vrăjitoare, CocoÅŸ a luat-o de nevastă pe curviÅŸtină, deÅŸi ÅŸtia ce \”specializare\” are GăbiÅ£a ÅŸi ce muncă prestează în schema de afaceri a PrinÅ£iÅŸorului. \”Dispeceratul\” reÅ£elei de prostituÅ£ie pe care o patrona, în BucureÅŸti, Ion Răget, se afla pe Str. Åžtefan Furtună nr. 9, la etajul 2 al unui bloc vechi (vizavi de Muzeul Militar ÅŸi aproape de Gara de Nord – de altfel, aproape toată strada e un fel de Crucea de Piatră). Acolo se duceau prostituatele, inclusiv Elena Udrea, să-ÅŸi primească banii ÅŸi viitoarele comenzi ÅŸi să regleze ÅŸi alte chestiuni. Iată numai cîÅ£iva dintre membrii (sau simpatizanÅ£ii) PDL care i-au făcut \”bucuria\” Ciocănitoarei Woodrea: Traian Băsescu, Cezar Preda, Cristian PoteraÅŸ, Florin Popescu, Gabriel Oprea, Cătălin Predoiu, consilierul ei, Åžtefan ÅžuÅŸai ÅŸ.a. \”Cariera\” parashutei s-a declansat odata cu solicitarea lui Cocos catre Oprea, de a-i aranja intrarea. Acum ea fara studii, sugace amarata de la tzara, si vorbind cu parteneru\’ lui de afaceri Gabriel Oprea, ce zice Cocos? Bai Oprea, tu ai relatii peste tot, eu sunt un tzigan amarat, bag-o bah si tu in politica. Bah da n-are studii. Lasa bah ca avem bani. Si uite asa ii faurira o diploma in drept la rapid la universitatea Dimitrie Cantemir, intre 1992-1996, iar ulterior Oprea, ca director la Colegiul National de Aparare (2000-2001 si \”profesor\” din 2001), i-a bagat si vreo 2 diplome de acolo. Mai precis, a \”urmat\” cursurile Colegiului NaÅ£ional de Apărare, pe care le-a terminat cu o lucrare pe tema intereselor NATO în zona Mării Negre ÅŸi Caucaz. Ce cunostinte are in geopolitica, numai saracii arabi supti o mai stiu. Si uitea asa ii facura un CV, mai cu bube, dar universitar. Toata tarasenia pleaca de la restaurantul Trei Cocosi. Daca verificati, Gabriel Oprea a fost partener cu Cocos, dar pentru ca trebuia sa devina prefectul capitalei (intre 2002-2003) a trebuit sa iasa din afaceri. Asa se leaga diplomele \”Udrei\” cu functiile lui Gabriel Oprea . In 1997 i-a deschis Cocos si un butic de avocatura, spaga fiind la data respectiva de cca. 20.000 euro, dar pentru asta ar trebui luati la bani marunti sefii de la Baroul Bucuresti, ei stiu mai bine. Prin urmare, in \”biografie \”apare ca si avocat titular al cabinetului Individual de Avocatură \”Udrea Elena Gabriela\” din BucureÅŸti – ca deh, geniul plescoian trebuia sa presteze (ca de altfel si chilotzarul Gabi fixativ, ajuns din capitan de chiloti-izmene la hotelul Agat, unde facea trafic cu calcan, fix general de justitie). In plus, deoarece acum era plina de stiinta juridica cum era odinioara plina de altceva, a fost putin între iunie 2004 ÅŸi februarie 2005 consilier în cadrul Consiliului General al Municipiului BucureÅŸti, preÅŸedinte al Comisiei Juridice ÅŸi de disciplină, din partea PNL – unde presta la data respectiva (WTF??!!). In politică a împins-o Virgil AsztaloÅŸ Măgureanu, care a dirijat-o pe paraÅŸută către PSD, prin Cozmin GuÅŸă. Apoi, a fost teleghidată către PNL, prin Varujan Vosganian. In 2002 a intrat în Partidul NaÅ£ional Liberal, iar în iunie 2004 a devenit consilier municipal din partea PNL. Pe 21 octombrie 2005 a demisionat din PNL, iar la 12 februarie 2006 se înscrie în PD – si incepe ascensiunea fulminanta, sub atenta obladuire a chiorului. La PD ÅŸi, implicit, la Traian Băsescu a ajuns prin intermediul Mioarei Mantale. Lumea vorbeÅŸte că această nimfomană din PleÅŸcoi s-ar fi tăvălit ÅŸi cu următorii: Varujan Vosganian, Paul Păcuraru, Sebastian Vlădescu, S.O. Vântu, C.P. Tăriceanu, Dinu Patriciu, Theodor Stolojan. Până în octombrie 2005, borfetina a fost consilier de stat la AdministraÅ£ia prezidenÅ£ială, ÅŸef al Cancelariei prezidenÅ£iale (evident, datorita adancii \”competente\” politico -juridice), funcÅ£ie deÅ£inută acum de Cătălin Avramescu. In toamna anului 2005, ea a demisionat din funcÅ£ia deÅ£inută la PreÅŸedinÅ£ie, invocând atacurile \”profund nedrepte\” îndreptate asupra sa ÅŸi a altor persoane care susÅ£in lupta anticorupÅ£ie, precum ÅŸi faptul că nu doreÅŸte ca prin insinuările la adresa sa să devină \”o vulnerabilitate a demersurilor preÅŸedintelui\”.”

    Vă place sau Nu vă place? Thumb up 2 Thumb down 0

  11. ank a spus:

    Moama ce Cv are elena am ramas fara cuvinte.Da s-a casatorit numai din dragoste :) )

    Vă place sau Nu vă place? Thumb up 0 Thumb down 0

  12. cotzofana a spus:

    :-D Jaf în banii publici! FAMIGLIA UDREA-COCOÅž VA PRIMI DE LA ANCA BOAGIU DESPÄ‚GUBIRI DE 25.000.000 EURO (?!)

    Anca Boagiu va băga în buzunarul Elenei Udrea aproximativ 25 de milioane de euro, banii reprezentînd valoarea terenurilor proprietate a cuplului Udrea-CocoÅŸ, ce urmează a fi expropriate de-a lungul ultimului tronson al Autostrăzii Soarelui. In perioada 2001-2006, cei doi au achiziÅ£ionat, prin intermediul unor firme sau al unor interpuÅŸi, mai multe sute de hectare de teren arabil pe viitorul traseu al autostrăzii, între localităÅ£ile Medgidia ÅŸi Basarabi. Terenurile, cumpărate la preÅ£uri derizorii, vor fi vîndute statului sub formă de expropriere în folos public pentru 25 de milioane de euro. Afacerea a fost aranjată luni dimineaÅ£ă de cele două metrese ale lui Pazvante Chiorul, în cadrul unei întîlniri ce a avut loc la Ministerul Transporturilor. Anca Boagiu ÅŸi Elena Udrea au stabilit ca procesul de răscumpărare a terenului să demareze imediat, prima tranÅŸă a banilor, în valoare de 10 milioane de euro, să fie alocată chiar săptămîna viitoare, în ultima ÅŸedinÅ£ă de guvern de dinaintea PaÅŸtelui. Expropierea acestor terenuri a constituit un adevărat măr al discordiei între fostul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, ÅŸi Elena Udrea. Astfel, deltaplanistul Bercovici, în perioada în care a fost ministru, nu a dorit ca autostrada să treacă pe terenurile perechii Udrea-CocoÅŸ ÅŸi a făcut tot ce i-a stat în putinÅ£ă pentru a nu plăti. Acesta a fost ÅŸi unul din motivele care i-au adus înlăturarea din funcÅ£ie. AceleaÅŸi surse ne-au mai comunicat că din această afacere nici Anca Boagiu nu va ieÅŸi în pierdere. Aceasta va primi 2,5 milioane de euro, adică 10% din suma plătită pe expropieri

    Vă place sau Nu vă place? Thumb up 0 Thumb down 0

  13. savaj.conasu a spus:

    trebuie trasa pe roata ca si CLOSCA, urgent.

    Vă place sau Nu vă place? Thumb up 0 Thumb down 0

  14. Pingback: Comentariu la Elena Udrea – Dosar de Investigatie – Biografie – S-au impartit pumni si picioare in mai multe locatii din tara, in timpul campaniei electorale pentru alegerile locale 2012, adevarate batalii electorale intre taberele adverse de c

  15. gogaie a spus:

    Ma gindesc numai facultatile cu plata pe care le-a absolvit.Poate nu ma pricep eu la femei, dar din cite imi aduc aminte n-am vazut macar o singura tocilara( o spun cu respect)cu doctorat sa faca atitea shooting-uri in pozitii sexy.Bine a zis cineva precum ca daca n-ai creier iti dezvelesti cracii.Nu vreau sa insinuez ca desteptele sunt urite , exprim doar o parere personala:femeile cu studii serioase isi petrec timpul intre familie si munca, nu se costumeaza provocator si nu se marita cu burtosi penali.
    Daca unul ca Vanghelie si una ca Udrea au doua facultati de ce ne mai miram ca invatamintul romanesc superior e praf si ca facultatile particulare au ajuns fabrici de diplome?Sa traiasca nea Cocos ca a umplut-o de bani.
    Cind Orban a declarat ca Udrea , Mantale si Turcan au trecut prin paturi ca sa parvina stia el ce stia.Orice ar face pe viitor, Udrea e deja compromisa. A furat ,,pe fata” de a stins si si-a atras multi dusmani chiar dintre greii PDL-ului, in timp ce Turcan si Mantale au fost mult mai discrete.

    Vă place sau Nu vă place? Thumb up 0 Thumb down 0

  16. catalin a spus:

    Elena Udrea tiganca blonda de la Cotroceni, romanii ar trebui sa se trezeasca altfel ii vor conduce tiganii, dealtfel cum este si Elena Udrea.

    Vă place sau Nu vă place? Thumb up 0 Thumb down 0


*

*

Opțional puteți adăuga imagini (JPEG)

 

Citește și:


Top