Proteste şi ameninţări la Moşna din cauza prospecţiunilor | Willy Schuster – VIDEO și POZE

Proteste si amenintari la Mosna din cauza prospectiunilor

Peste o sută de persoane participă la protestele de la Moșna, acțiune îndreptată împotriva prospecțiunilor din zonă

UPDATE: MAȘINA DE LA PROSPECȚIUNI DĂ PESTE OAMENI

Scene incredibile în această dimineaţă la Moşna. Un autoturism al societăţii Prospecţiuni a fost aproape de a lovi două persoane care se postaseră la intrarea pe un teren. Şoferul nu a oprit maşina deşi în faţa sa se aflau oameni. Ceva mai târziu acesta a fost scos din mâinile oamenilor de un poliţist.

Dimineaţă tensionată la în comuna Moşna. Peste o sută de persoane participă la protestele organizate la adresa firmei Prospecţini SA, care desfăşoară în zonă, lucrări de specialitate. Conform unor surse, în comună, la chemarea organizatorilor, au venit persoane din Iaşi, Harghita, Sibiu, Braşov şi Hunedoara.

VIDEO: ASTĂZI LA ALMA VII

- Am surprins cateva secvente dupa ce am ajuns la Alma Vii. Un numar mare de persoane s-au intalnit la Mosna, la casa familiei Schuster, si au venit incolonati spre Alma Vii.

Un jeep al firmei de prospecțiuni a forțat intrarea pe terenul lui Willy Schuster din din Mosan jud. Sibiu

În urmă cu puţin timp, un jeep al Prospecţiuni a fost ocupat de protestatari, după ce vehicolul a încercat să intre pe proprietatea lui Willy Schuster. Poliţia a intervenit şi a aplanat conflictul care era să degenereze.

Firma Prospecţiuni şi-a trimis în zonă muncitorii, cu jeep-uri şi un autobuz, cei prezenţi considerând că sunt provocări la adresa celor care au organizat acţiunile de protest.

Ultimele informaţii primite de la Moşna, anunţă că un grup de protestatari pichetează primăria din localitate.

VIDEO: Mosna 2013-11-16, muncitori alungati

Dl. Willy Schuster a surprins iar masini de la prospectiuni pe terenul lui. Un jeep a fost sechestrat iar politia a fost chemata sa faca constatarea. In primele secvente se vede cum un grup de muncitori ai Prospectiuni S.A se retrageau din aproprierea zonei. Am ajuns tarziu iar imaginile acestea nu sunt elocvente pt incidentul cu masina sechestrata. Am fost martor totusi la un incident filmat de alti participanti, un Jeep de la firma de paza a incercat sa plece in viteza si era aproape sa calce cativa oameni. Astept sa vad si eu imaginile filmate.

PROTESTE la Moşna

“Vreau să-l văd pe Ovidiu Tender în cătușe!” (Willy Schuster/Mosna)

Conflictele dintre localnicii din Moşna şi angajaţii SC Prospecţiuni SA se intensifica. Potrivit Asociaţei Neuer Weg, deja cunoscutul Willy Schuster, contestar al prospectiunilor, şi un grup de contestatari ai proiectului Roşia Montană s-au opus sambata dimineaţă intenţiei angajaţilor companiei de-a intra din nou pe terenul barbatului. In timpul confruntărilor protestatarii au fost ameninţaţi de angajaţii SC Propescţiuni SA iar masinile acestora au fost sechestrate.

Relatare de pe tarlaua lui Willy Schuster, taran bio din Mosan, jud. SB, ale carui terenuri au fost astazi din nou asaltate ostentativ de catre lucratorii firmei s.c. Prospectiuni S.A.:

Astazi, aprox. la ora 7-8 dimineata, un autobuz al firmei de prospectiuni a adus zeci de muncitori pe terenul lui Willy Schuster pentru explarari. Willy si cativa zeci de volutari i-au alungat pe muncitori, dupa care Willy a “sechestrat” o masina de teren a firmei ce se afla in continuare pe terenul lui.

Aprox. la ora 9 au venit alte doua masini de teren, insa au fost intoarse din drum de voluntari, la fel si 3 masini ai serviciului de paza ISP.

Aprox. la ora 9.30 a sosit in apropiere directorul lucrarilor seismice, Ghe. Daianu. Acesta i-a amenintat pe cei circa 30 de voluntari ca va aduce 400 de muncitori si ca ii va “lua la bataie” pe voluntarii care-l apara pe Willy. La un moment dat, Ghe. Daianu a strigat in directia voluntar ceva gen “Sa-i sugeti pula lui Pinciu” (proprietarul unui teren invecinat cu cel al lui Willy”. Exista inregistrari video care probeaza comportamentul deosebit de vulgar si jignitor al reprezentantului s.c. Prospectiuni.

Aprox. la ora 9.45 au venit doi politisti ai sectiei Mosna. In aceste momente Willy repeta fata de ei ca NU va preda masina catre firma ci doar catre Politie, ca si proba la dosar, repetand ca singura solutie pentru acest conflict ce dureaza din luna martie este ca Ovidiu Tender sa ajunga “in catuse”, deoarce il ataca in mod repetat cu trupele lui de prosepctiuni si de securitate.

La ora 10.05. cei doi agenti ai Politiei Mosna s-au indepartat de la locul faptei, au spus insa ca vor raporta evenimentul inregistrat si ca vor veni alti politisti in cursul zilei.

Aprox. 10.15. voluntari alearga in urma si pe langa o masina de teren al firmei ce se deplasa ilegal prin livada vecinului lui Willy, dl. Pinciu. Masina era cat pe-aci sa-l calce pe voluntar. Dl. Pinciu, prezent si el la fata locului confirma ca firma de prospectiuni NU a incheiat niciun fel de acord cu el. De aceea, lucrarile din acea zona, de pe terenurile lui Willy si ale dlui. Pinciu sunt de natura penala.

Aprox. la 10.30. Politia l-a dus de la fata locului pe Ghe. Daianu de la s.c. Prospectiuni S.A. Acesta amenintate cu violenta si ii insultase pe voluntari.

Aprox. la 10.45.  voluntari fac un tur cu masina prin comuna Mosna si ii cheama pe localnici, prin megafon, sa vina in ajutorul lui WIlly. Acuma stiu ‘toti’ din Mosna ca sunt probleme serioase cu firma de Prospectiuni. Multi localnici raspundeau la apelul voluntarilor cu semne de solidaritate.

Aprox. la ora 11 a venit o masina de la postul TV Antena si a facut primele filmari in centrul satului, cu echipa de voluntari care anunta localnicii prin megafon. Ar trebui sa apara la stiri.

Acuma, in zona sunt prezenti ca. 50 de voluntari si cam tot atatia localnici, multi dintre ei romi de la marginea satului, in apararea lui Willy si a dlui. Pinciu, prezent si el acolo. Una dintre voluntare completa o plangere penala impotriva celor care i-au intrat lui Willy din nou pe teren.

La fata locului erau, la ora 11.30 mai multe masini de politie + o dubita de Jandarmi. Cea din urma pare sa se fi indreptat spre satul Alma Vii.

Ora 12.55: Voluntarii se pregatesc de plecare in satul vecin Alma Vii, la caminul cultural, unde va loc un eveniment de informare si de protest impotriva explorarilor de gaze de sist in zona, la care sunt asteptati 100-200 de persoane din toata tara.

VIDEO: Mosna 2013-11-16, politia face masuratori

Cateva secvente de la incidentul cu sechestrarea masinii de la prospectiuni, politia face masuratori pt ancheta.

Moşna- Sibiu: Firma lui Tender, cercetată pentru tulburare de posesie

S-au montat cabluri de prospecţiuni fără aprobarea proprietarilor terenurilor

Firma omului de afaceri Ovidiu Tender, “Prospecţiuni SA”, este cercetată penal de IPJ Sibiu  pentru tulburare de posesie deoarece, sâmbătă dimineaţa, şi-a întins cablurile pentru explorări pe terenurile unui proprietar din Moşna, fără acordul acestuia. A fost “prindere în flagrant“.

Manopera  firmei lui Tender a fost o sfidare a cetăţenilor din Moşna -Sibiu, care anunţaseră pentru sâmbătă un protest de amploare împotriva explorărilor de pe terenurile lor deoarece  substanţele folosite le afectează  culturile bio.

Desfăşurarea aparaturii şi a cablurilor pentru prospecţiuni de către angajaţii  firmei lui Tender a fost făcută sub protecţia unei societăţi de protecţie şi pază, care avea maşinile instalate pe terenul proprietarului de drept.  Poliţia ar fi refuzat să ia maşinile în custodie, cu proces verbal,  care constituiau probe ale tulburării de posesie.

Compania lui Tender este acuzată că a încălcat mai multe acte normative, inclusiv Constituţia, care garantează dreptul la proprietate.

 ”Domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul sau reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia”

- prevede articolul 27 din legea fundamentală. De asemenea, articolul 44 din Constituţie prevede că “proprietatea privată este garantată“.

Sătenii susţin că, în plus, Prospecţiuni SA nu doar că nu i-a avertizat asupra a ceea ce vor să facă pe terenurile lor, ci mai mult a fost şi neglijentă în a manipula materiale explozive periculoase. Willy Schuster afirmă că a găsit personal dinamită, folosită pentru explorare, lăsată pe câmp, la îndemîna oricui.

“Erau nişte angajaţi acolo, dar nici nu se uitau la dinamită. Eu am venit şi am luat una – putea fi oricine, un copil – şi am citit ce scrie pe ea. Era fabricaţie “Maxam Deutschland GmbH”, şi avea denumirea Rioesis Plus.”

- a menţionat fermierul, care este şi vicepreşedinte al Eco Ruralis, o organizaţie ce susţine agricultura ecologică în România.

Galerie FOTO: Comuna Mosna Protest Impotriva gazelor de sist Willy Schuster


Surse:

România Liberă ; www.neuerweg.ro ; http://vasile-antipa.blogspot.ro

Proteste şi ameninţări la Moşna din cauza prospecţiunilor | Willy Schuster – VIDEO și POZE 5.00/5 (100.00%) 6 votes



Alte articole similare



2 Comentarii

  1. tepes a spus:

    Din cate bag eu seama nu a disparut-printre romani-spiritul civic. Bravo mosnenilor dovediti-le ca sunteti stapani.!

    Comentariu bine primit. Vă place sau Nu vă place? Thumb up 19 Thumb down 3

  2. Pop Ilie a spus:

    E am o întrebare simplă, ce ar face un parlamentar, dacă în curtea lui ar intra cineva să-i măsoare terenul ? şi ulterior să-i facă ceva gropi în dalaj ?

    Vă place sau Nu vă place? Thumb up 5 Thumb down 2


*

*

Opțional puteți adăuga imagini (JPEG)

 

Știri din aceași categorie:


Top